Dar pe noi, românii, ne mai reprezintă cineva?

Cine ar fi crezut că AUR și USR PLUS ar avea, totuși, ceva în comun? Și iată că au: ura pentru grandomanul Cîțu

Din capul locului aș vrea să menționez că, atunci când zic „pe noi, românii”, mă refer la toți. Nu, nu numai la cei pe care îi cheamă Ionescu, Popescu și alt Escu. Și nu, numai la ortodocși sau heterosexuali. Pentru că dacă e să ne unească pe toți ceva, acel lucru este faptul că trăim într-o țară numită România, oricât de diferiți am fi. Și-apoi, am mai zis-o și cu altă ocazie, e oportun să fim diferiți pentru că trasul la indigo naște monștri – istoria a demonstrat-o cu vârf și îndesat.

Asistăm, în acest moment, la unul dintre cele mai mari scandaluri politice de la Dragnea încoace. Un scandal politic atât de mare încât rețelele de socializare au început, din nou, să freamăte a protest. Oamenii se organizează, vorbesc între ei și-și confecționează de zor pancarte în care photoșopează gura lui Dragnea pe chipul lui Florin Cîțu. Îndreptățiți, spun unii, alintați, spun alții.

Dincolo de nemulțumiri, de mania grandorii a premierului și de remanierea ministrului Justiției, evenimentele politice se derulează cu o așa mare viteză încât presa abia face față noilor știri. N-apuci să scrii despre ceva, c-apare altceva care anulează total articolul pe care tocmai l-ai publicat.

Spre exemplu, în caz că n-ați auzit, mai nou USR PLUS tocmai ce s-a tăiat la deget și s-a făcut frate de cruce cu AUR pe sistemul, dușmanul dușmanului meu îmi e prieten. Și cum dușmanul absolut al momentului pare a fi grandomanul Florin Cîțu, nouă, celor din presă, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ridicăm ambele sprâncene a mirare și să constatăm noua relație (temporară, să sperăm) de iubire dintre „sexomarxiști” (așa cum erau numiți USR PLUS de AUR) și „extremiști” (așa cum erau numiți AUR de USR PLUS).

Un astfel de scenariu pare desprins din filmele cu proști. Doar că, de data asta e cât se poate de adevărat iar proștii suntem noi, românii.

Având în vedere viziunea diametral opusă a celor două partide politice, votanții celor două se simt acum nereprezentați. Spre exemplu, votanții orientați către est se văd în postura de-a scrâșni din dinți la auzul noii colaborări. Însă cel mai greu le este, fără dar și poate, votanților USR PLUS, cei orientați spre vest și civilizație. O strângere de mână cu AUR pare un episod din „Black Mirror”.

Aș vrea să spun că situația mă miră situația, dar nu e așa. Să ne amintim de românii celui de-al Doilea Război Mondial: azi cu nemții, mâine cu rușii. Și-apoi, se vede treaba că nici cei din zilele noastre n-au sărit prea tare de trunchi.

Citește și editorialul: Dragnea l-a scos din teacă pe Codrin Ștefănescu și-l amenință cu el pe Ciolacu