Despre oamenii care fac livrări n-o să auzi prea multe în presă. O să auzi despre ei mai mult pe Facebook și, de multe ori, nu tocmai de bine.

Pentru că, oricât de gravă ar fi situația, românul nu se poate abține să nu cârcotească.

Vin și-ți aduc acasă cam orice produse vrei, ca să nu ieși tu, să limitezi contactul cu alții, să nu iei sau să nu dai virusul, să poți să te protejezi, dar să fii și aprovizionat. Daaaar…

Nu știu care distribuitor dă mai scump decât în supermarket. Doar atâtea sortimente de lapte aveți? De ce e comanda minimă de 50 de lei? Ce să fac eu cu fructe și legume de 50 de lei? Că eu, de obicei, cumpăr câte o ceapă pe zi, din piață. Deci n-am ce să fac cu atâta ceapă deodată. Profitați de criză, ca să faceți bani! 5RON o savarină? Jaf pe față! Și cum adică nu aveți roșii românești? În altă parte aveau, și erau și mai ieftine!

Lista poate continua, dar cred că v-ați făcut deja o idee. Se pare că d`alde ăștia nu iau în considerare câteva aspecte foarte importante:

– Nu te obligă nimeni să iei de la ăla de unde ți se pare scump. Mai cauți (pe net) până găsești ceva la prețul pe care ți-l dorești.

– Pe grupul de Galați, există tot felul de magazine, puse frumos, în liste. Ai de unde alege.

– Dacă nu găsești ce vrei, e de ajuns să pui întrebarea sau să ceri ajutorul, și se găsesc voluntari care să facă aprovizionarea în locul tău. Cu tot ce vrei.

– Oamenii care fac livrări nu sunt imuni în fața bolii. Ca să-ți facă ție livrarea, trebuie să cumpere și ei mănuși și măști. Care nu-s nici ieftine, nici nu se găsesc la colțul drumului.

– Ca să-ți facă ție livrarea gratuită, consumă și benzină. Care costă. Să nu încurcăm voluntarii care fac mici cumpărături pentru tine, cu oamenii care au o mică afacere și-ncearcă, în timp ce te ajută pe tine, să se mențină și ei pe linia de plutire.

– Știu că e greu să stai acasă, să nu pipăi roșiile și cartofii și să nu poți să-ți alegi, cu mâna ta, produsele. Dar gândește-te că pentru oamenii ăia, care livrează, e mai greu. Ei muncesc în perioada asta, nu au de unde ști cui livrează, dacă nu se pot infecta în orice moment (în ciuda măștilor și mănușilor pe care le folosesc), dacă nu ajung la cutare care, nervos, nu-i ia la bătaie. Se expun. Pentru tine, pentru ei, pentru toată lumea.

– Înainte de a te plânge că e cu 1RON mai scump decât luai tu, de obicei, plimbându-te printre rafturi (și nu sunt peste tot mai scumpe, majoritatea sunt la același preț ca înainte de coronavirus), gândește-te că nu dai bani pe transport, nu cari și, cel mai important, nu te expui. Ei fac asta în locul tău.

În ultimele zile am vorbit cu mulți distribuitori: de apă, de produse alimentare, de produse pentru animalele de companie. Pentru mine și pentru cei apropiați. Pentru că e important să-i anunți și pe cei care nu știu că nu e nevoie să iasă din casă, cumpărăturile sunt la un telefon distanță.

Revenind la oamenii care fac livrări: toți, dar absolut toți, au fost de o amabilitate și-o promptitudine exemplară. Da, știu, e afacerea lor și așa supraviețuiesc și ei. Dar cei de la care am comandat roșii, cartofi și lapte nu erau obligați să se oprească, în drum, la un alt magazin să-mi cumpere și un carton de țigări, pentru că ei nu le comercializează.

Eu zic că e important să vedem că, pe lângă medici și polițiști, mai e o categorie de oameni ”in linia întâi”. Și aia e formată din cei care-ți aduc sacoșele acasă.

Citește și: Lucian Mîndruță – despre polițiști și medici

#News