Rareș Bogdan

Rareș Bogdan are o obsesie

Ce-i drept, obsesia asta nu este numai a lui, ci și a noastră, a tuturor. Prețurile au crescut peste măsură, acesta fiind un lucru cert. Și atunci când vorbim despre creșterea prețurilor, nu vorbim numai despre produse din import, unde creșterea devine logică din pricina tuturor stadiilor prin care acestea trebuie să treacă pentru a ajunge la client. Vorbim și despre prețurilor produselor de import aflate pe teritoriul țării noastre încă de dinainte de pandemie, cât și despre produsele autohtone.

De altfel, atunci când vorbim despre speculă, ar trebui să vorbim integral despre creșterea exacerbată a prețului în ultimul stadiu. Spre exemplu, un anume individ cumpără nu-știu-câte baxuri de făină dintr-un supermarket la preț normală, așteaptă ca acest produs să dispară de pe piață, pentru ca atunci să înceapă să-mi revândă stocul. Cam asta ar fi definiția speculei pe interesul tuturor. Ideea e că în perioada aceasta, când toată țara este cuprinsă de haos, cercetarea cazurilor concrete de speculă și diferențierea acestora de celelalte, devine o misiune foarte grea, dacă nu chiar imposibilă.

Rareș Bogdan, visatorul

”Nu va speriati, NU este in Romania. Inca! 
Le pregatim insa o „surpriza” majora speculantilor si ticalosilor ce speculeaza fricile, teama, disperarea oamenilor…….. NU exista nu se poate, exista doar daca vrei, poti! Si vrem si vom rezolva aceasta problema intr-un fel sau altul. Solicit ca pana atunci, cei de la ANPC, Consiliul Concurentei si Anaf sa isi faca treaba cu gandul la parintii lor care sunt victimele unor astfel de speculanti si ticalosi.”, scrie Rareș Bogdan pe Facebook, atașând această fotografie:

Citește și: Rareș Bogdan: coronavirusul ne aduce bani

#News