Rațiile pentru milioane de oameni din Yemen s-au redus dramatic, informează reprezentanții Programului Alimentar Mondial (PAM), din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina, scrie Digi24.

Yemen, țara care importă majoritatea alimentelor, a fost puternic afectată de cei șapte ani de război, iar ONU hrănește peste 13 milioane de oameni ce se află în pragul sărăciei și a foametei.

Acum suntem forțați să ne diminuăm sprijinul pentru 5 milioane dintre acei oameni la mai puțin de 50% din nevoia zilnică iar pentru ceilalți 8 milioane la aproape 25% din necesarul zilnic”, a transmis PAM într-un mesaj pe Twitter.

Creșterea prețurilor, inflația și războiul, lovitura de grație pentru milioane de oameni din Yemen. ONU, față în față cu o criză umanitară

Activitățile care asigurau, zilnic, traiul și hrana din școli vor înceta pentru 4 milioane de oameni, asistența disponibilă fiind doar pentru aproape 2 milioane de oameni.

Încă de la începutul anului, reprezentanții PAM au redus rațiile și au avertizat că în curând se vor face noi reduceri după ce a obținut doar un sfert din cei două miliarde de dolari necesari pentru Yemen în fiecare an.

Previziunile sunt sumbre, numărul celor care vor trăi în condiții la pragul foametei va crește în Peninsula Arabă cu aproape șapte milioane de oameni.

Mai mult, criza alimentară din Yemen (din cauza întreruperii furnizării de grâu din Ucraina și Rusia) se va adânci mai mult și din cauza inflației, care s-a dublat în aproape trei ani în unele părți ale țării.

Guvernul din Yemen a anunțat că până la jumătatea lunii iulie, stocurile de grâu ar putea fi golite, motiv pentru care a cerut ajutor din partea statelor membre Uniunii Europene pentru securizarea noilor piețe pentru înlocuirea grâului din Ucraina și Rusia.

Țara măcinată de șapte ani de război se mai confruntă și cu o penurie a rezervelor valutare străine și cu o devalorizare a monezii naționale.

Vicepreședintele Federației Camerei de Comerț și Industrie din Yemen, Abu Baker Baobaid, a declarat că se caută soluții pentru a importa făină, orez, zahăr și produse de petrol.

Citește și articolul: Invazia Rusiei în Ucraina va afecta miliarde de oameni. ONU trage un semnal de alarmă