Simona Halep s-a despărțit de Cahill

Posibile semne ale retragerii din tenis pentru sportiva care săptămâna viitoare va împlini 30 de ani

Fostul lider mondial, Simona Halep (29 ani) și-a anunțat despărțirea de antrenorul cu care a obținut cele mai bune rezultate ale carierei profesioniste, australianul Darren Cahill. Iar anunțul vine la numai o săptămână de la momentul în care sportiva a devenit oficial doamna Halep-Iuruc. Să fie acesta primul semn al unei retrageri din activitatea sportivă, rămâne de văzut, căci pentru finalul acestui an, pe agenda sa se mai află încă trei turnee de tenis, dintre care unul chiar în România.

„După șase ani minunați în care am lucrat împreună, Darren Cahill și cu mine am decis că e timpul să încheiem relația noastră profesională. Îți mulțumesc, D, pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare mai bună și o persoană mai bună”, a scris Simona Halep pe Twitter.

Alături de Cahhil, Simona a obținut primul său titlu de Grand Slam, la Roland Garros, în 2018, australianul contribuind și la obținerea celui de la Wimbledon, din 2019, chiar dacă atunci se aflau într-o pauză.

Simona Halep și Darren Cahill au format unul dintre cele mai lungi și de succes parteneriate din tenisul feminin contemporan, un parteneriat început încă din 2015 – o raritate într-un sport în care astfel de colaborări sunt, de regulă, mult mai scurte. „„Era deja o jucătoare excelentă, era în top 5 când am început. Știam că e capabilă să joace grozav. Dar nu asta m-a motivat, ci mai degrabă omul. Avusesem ocazia să o cunosc și să lucrez cu ea îndeaproape timp de 9 luni prin intermediul programului Adidas. Acum am împlinit trei ani de când lucrăm împreună full-time – între 30 și 35 de săptămâni pe an călătoresc cu ea și când nu sunt acolo, vorbim la telefon în fiecare zi. Simt că am avut un job de vis în ultimii trei ani datorită felului în care este ea ca om”, declara Cahill, în urmă cu ceva vreme, citat de Treizecizero.ro. În acest moment, Daniel Dobre rămâne singurul antrenor al româncei, care se află pe locul 14 WTA.

Simona și Toni, „săptămâna de miere”

După căsătoria civilă, de săptămâna trecută, Simona și Toni Iuruc au plecat în „săptămâna de miere”, o scurtă vacanță, având în vedere că pe agenda sportivă a doamnei Halep-Iuruc se află trei turnee importante: Indian Wells (6-17 octombrie), Moscova (18-24 octombrie) și Cluj (25-31 octombrie). La cel mai recent turneu la care a participat, US Open, Simona Halep s-a oprit în optimile de finală, fiind învinsă de Elina Svitolina.

Citește și: Simona Halep, cea mai frumoasă zi pentru cel mai important „Da”