Simona Halep, cea mai frumoasă zi pentru cel mai important „Da”

Criticii de modă nu au avut ce critica, mai mult, mireasa a fost dată exemplu și pentru alte tinere

Simona Halep, fost număr 1  mondial, a avut o apariție spectaculoasă la ceremonia civilă, ce a fost oficiată chiar de primarul Constanței, Vergil Chițac. Miercuri, 15 septembrie, toți ochii au fost pe Simona și Toni Iuruc, și au curs râuri de vorbe frumoase pentru cea mai îndrăgită sportivă a României, atunci când câștigă, căci altfel devine una dintre cele mai blamate. În fine, să trecem peste acest „moment publicitar”, căci avem în discuție doar ziua în care destinul campioanei s-a unit cu cel al omului de afaceri.

Și așa cum se cade, la nunțile din lumea mondenă, ținutele cuplului au fost analizate de criticii de modă, care nu au avut ce critica, mai mult, au fost date exemplu și pentru alte tinere.

„Rochia aleasă de Simona este una foarte frumoasă! Cu toate că pare simplă, este foarte rafinată și extrem de elegantă. Culorile sunt foarte bine alese pentru că îi complimentează tenul și părul. Iar combinația de dantelă din bumbac și voaluri în partea de jos, care dau un volum ce nu deranjează deloc ochiul privitorului, face ca toată această combinație să-i complimenteze extrem de bine părul, culoarea pielii și așa mai departe”, a spus Cătălin Botezatu, pentru Viva.

Simona Halep, cont Twitter Darren Cahill

„Chiar și coafura este atent aleasă, rafinată, simplă, dar extrem de elaborată. Machiajul este și el, unul aparent simplu, dar care îi scoate în evidență trăsăturile feței. Din punctul meu de vedere, este o ținută foarte echilibrată, care poate fi copiată de foarte multe doamne, domnițe, care vor să fie speciale în ziua logodnei, chiar alegând o rochie ce, aparent, pare simplă!”, și-a completat „critica”. Cât îl privește pe mire, despre aceasta Botezatu a afirmat că a fost în „ton” cu frumoasa sa soție, dar că putea să renunțe la cravată și chiar să își deschidă vreo doi nasturi de la cămașă, pentru o ținută ceva mai lejeră.

Cine i-a încântat pe Simona și Toni, dar și pe invitați

Și cum la o pretrecere cu „ștaif” sunt și nume sonore care să întrețină atmosfera, nu au putut lipsi Loredana Groza, cea care o consideră pe Simona Halep un exemplu atât pentru femei, cât și pentru bărbați, sau Dan Bittman.

Printre invitați s-au numărat fotbaliști din „generația de aur”, cu Gică Hagi în capul listei, fostul jucător de tenis, Ilie Năstase, însoțit de soția acestuia, precum și rudele mirilor. Marele absent a fost Ion Țiriac.

La petrecerea au fost 300 de invitați, vaccinați sau testați la intrare, care au respectat măsurile impuse de autorități, iar la ora 2.00 au spus „noapte bună” mirilor.

„Mulțumim frumos pentru toate urările dumneavoastră. O seară plăcută! E ora 02.00, din păcate, petrecerea s-a terminat”, a spus Toni Iuruc. Soția sa, Simona Halep-Iuruc, a completat: „O seară plăcută”.

Citește și: Simona Halep își păstrează numele și după căsătorie