Foto: Digi 24
Foto: Digi 24

Declară că nu e șomeră, în ciuda afirmațiilor și dorințelor unor răuvoitori. E jurnalist ocazional, e scriitoare și a vrut să fie președintele României.

Cu toate acestea, mulți se întreabă cu ce se ocupă, mai exact, fostul premier și președinte al Partidului Social Democrat.

Viorica Dăncilă nu mai activează în politică, alegând să își câștige existența lucrând în sectorul privat.

Familia a reprezentat o prioritate

Recent, într-o declarație pentru Aleph News, Dăncilă a spus că oferă consultanță unor firme private, transmite antena3.ro.

A preferat să stea departe de Partidul Social Democrat și să nu mai activeze, în ciuda faptului că a fost și va rămâne o simpatizantă PSD.

Consideră că familia primează, dar Viorica Dăncilă și-a reluat activitatea după timpul petrecut în familie. În cadrul declarației, fostul președinte PSD a menționat că a avut o perioadă în care a stat acasă, cu familia, în Bucureşti.

De asemenea, Viorica Dăncilă a explicat că a acordat şi încă acordă consultanţă mai multor firme private.

Nu e șomeră, ci membru de partid

Nu sunt şomeră, cu toate că unii şi-ar fi dorit acest lucru. Sunt membru de partid, nu am mai activat într-o organizaţie.

Am rămas membru de partid pentru că voi rămâne social democrată”, a declarat Viorica Dăncilă.

Mai mult, fostul premier a insistat pe faptul că nu activează în nicio organizaţie pentru că tot ceea ce s-a întâmplat după alegerile prezidenţiale a reprezentat o dezamăgire foarte mare.

M-a dezamăgit foarte mult şi m-a făcut să stau pe margine, nu pentru că mi-aş fi dorit eu acest lucru, ci impus de actuala conducere”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Fostul președinte PSD le-a imputat actualilor lideri social-democrați modul în care au determinat înlocuirea sa din funcție, precum și faptul că nu fac o opoziție suficient de dură la adresa puterii.

Citește și: Amintiri din PSD: Viorica Dăncilă va publica ”Partea ei de adevăr”

Foto