Cartea de identitate electronică nu va fi obligatorie

Se pot folosi și vechile cărți de identitate, dar vor fi restricționate călătoriile în străinătate

Digitalizarea, mai exact acea interconectivitate între instituțiile publice, pentru a nu mai umbla nici cu dosarul cu șină, dar nici cu copia buletinului/cărții de identitate poate părea un vis pentru unii, dar un cosmar pentru alții. Fiind suficienți de mulți cei care pun la îndoială atât necesitatea acestor cărți de identitate, cât mai ales modul în care se vor stoca și accesa informațiile de pe ele.

„Cartea de identitate electronică vine la pachet cu multe alte beneficii. Ea nu va fi obligatorie, pentru că există, din păcate, şi cetăţeni care pun la îndoială modul în care datele sunt stocate, faptul că această carte de identitate electronică le va încălca anumite drepturi, ceea ce nu e adevărat. Lor le vom putea oferi posibilitatea de a fi beneficiarii în continuare a unei simple bucăţi de plastic cu care se vor putea identifica în faţa instituţiilor publice din România, dar nu vor mai putea călători în afara graniţelor ţării”, a declarat Octavian Oprea, şeful Autorității pentru Digitalizarea României, potrivit Agerpres.

Beneficii versus lacune „sistemice”

Octavian Oprea a făcut și câteva precizări cu privire la beneficiile pe care le are deținătorul unei astefl de cărți de identitate electronice. Pe lângă libera circulație, în străinătate, această carte electronică de identitate va putea oferi cetăţeanului român posibilitatea de a interacţiona în format digital cu instituţiile publice şi asta alături de alte două proiecte pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României le implementează. „E vorba despre nodul eIDAS care va permite comunicarea datelor dintre instituţiile guvernamentale din România împreună cu toate celelalte instituţii de la nivel european. Practic, identitatea noastră va putea circula în toată Uniunea Europeană şi identitatea celorlalţi cetăţeni europeni va putea fi recunoscută de instituţiile publice din România”, a subliniat Oprea.

La capitolul „lacune” am putea să ne amintim momentele în care sistemul prin care se făcea citirea cadurilor de sănătate „pica” cu orele sau zilele, iar sute de mii de asigurați nu puteau beneficia de servicii medicale sau de medicația necesară.

Cum vor fi accesate platformele de e-Guvernare

Potrivit lui Oprea, Autoritatea pentru Digitalizarea României are, în acest moment, în implementare proiectul PSCID, platforma software centralizată de identitate digitală care va acţiona ca poartă unică de intrare în toate platformele de e-Guvernare din România. Iar accesarea va fi una extrem de simplă, prin logarea (asemeni celei la poșta electronică sau rețele de socializare) cu identitatea electronică „o singură dată şi vom putea naviga nestingheriţi în orice platformă electronică”.

Citește și: Record de plăți la ghișeul virtual