Gigi Becali va sfinți Calea Victoriei după marșul „Bucharest Pride”

„Cu preoți și cu heruvimi și serafimi, ca nici un centimetru călcat de ei să nu rămână nesfințit cu aghiasmă”

Gigi Becali, „războinicul luminii”, a declarat într-o emisiune de la România TV că vrea să meargă pe urmele marșului „Bucharest Pride”, ce va avea loc în această seară și să sfințească „milimetru cu milimetru”, cu agiasmă și cântece de biruință, Calea Victoriei, zona în care membrii comunității LGBTI vor mărșălui. De altfel, patronul FCSB, un cunoscut credincios și apropiat al BOR, a ținut să sublinieze că nu se opune unei astfel de manifestații ca cea a comunității LGBTI, considerând-o una democratică, dar că va lua toate măsurile după încheierea acesteia, făcând o comparație între sine și Iisus.    

„O să vă spun, ca să înțeleagă toată lumea. Să nu mai existe contradicții. Oamenii ăstia, e păcatul lor, fac ce vor, sunt liberi. Fac ostentativ, e păcatul lor, treaba lor. Noi îi lăsam, că așa e democratic, fac conform legii. Ce trebuie să facem noi, acuma, și să înțeleagă și părintele Guia. Și toata ortodoxia, și toti care sunt împotriva manifestației să înțeleaga ce trebuie să facem. Iisus când a băgat pe diavol în porci, a aruncat porcii în mare și s-au înecat porci și au murit dracii. Atunci Iisus a sfințit apa în care erau dracii și demonii”, a spus Gigi Becali, la România TV.

Becali Dacă nu vrea BOR se ocupă chiar el

Acesta a cerut BOR să se ocupe de sfințire, iar dacă nu, este dispus să o facă chiar el, cu heruvimi și serafimi. „Noi ce să facem: acolo pe unde trec ei, acolo duhuri necurate vor fi și demoni. Atunci Biserica, cu icoane și Sfânta Cruce, cu aghiasma și cântece de biruință, să luăm exact marșul lor și tot să sfințim, milimetru cu milimetru.

Asa cum a sfințit Iisus apa mării, să alunge demonii din apă. Dacă nu vom face asta, nenorociri mari se vor întâmpla pe tot parcursul lor. Și noi vom face și dacă nu face Patriarhia, voi face eu, cu preoți și cu heruvimi și serafimi, ca nici un centimetru călcat de ei să nu rămână nesfințit cu aghiasma”, a mai spus Gigi Becali.

Citește și: AUR cere Primăriei Capitalei să revină asupra traseului „Bucharest Pride”