Stelian Ogică, parte din „vara burlacilor”

„Spaima loteriei” o critică pe cea cu care trebuia să facă o nuntă de vis. „Nu avea maturitatea respectivă să se țină după mine”

Diferența de vârstă, dar mai ales de mentalitate își spune cuvântul (mai ales) într-o relație amoroasă. Iar de acest lucru s-a convins pe „pielea lui” și Stelian Ogică – „spaima loteriei”, cel pentru care norocul de la loto îi lipsește pe plan personal.

Concret, Stelian Ogică (53 de ani) a pus punct unei relații de peste trei ani, pe care o avea cu iubita sa, o femeie cu 25 de ani mai tânără decât el, pe care o caracterizează într-un mod, deloc demn. „Nu și-a meritat statutul de femeia pe care mi-am dorit-o eu. Normal că îmi doresc o relație frumoasă. Cred că e cel mai bun lucru la care am visat toată viața mea. Mi-am dorit mereu o constantă, o relație stabilă, frumoasă și cu mult respect de ambele părți. În viață am avut multe experiențe. Am cunoscut femei de toate vârstele”, a spus Stelian Ogică, citat de WOWbiz.

De altfel, Ogică este de părere că și diferența de vârstă și-ar fi spus cuvântul. „Între mine și ultima parteneră era o diferență de 25 de ani. E greu cu așa vârstă. Ca și bărbat ai multe avantaje într-o relație de acest gen, dar și multe probleme. Chiar dacă era o femeie deșteaptă si isteață, nu avea maturitatea respectivă să se țină după mine”, a mai spus Stelian Ogică.

Trei cununii, niciuna în fața lui Dumnezeu

„Spaima loteriei” are trei cununii civile la activ, dar cu niciuna dintre fostele sale soții nu a ajuns și în fața altarului. „Unii ar putea vorbi de un blestem în ceea mă priveşte, dar eu nu cred în poveşti de genul ăsta. Mai degrabă îmi spun că pur şi simplu nu a fost să fie şi poate că aşa a fost mai bine pentru mine să se întâmple”, a mărturisit pentru PlayTech, adăugând că nici la 80 de ani nu va ezita să-și împlinească această dorinţă. „Dacă va fi să fie la 80 de ani, atunci aşa va fi”, a completat Ogică.

Citește și: Stelian Ogică, de la „spaima loteriei”, la „spaima poliției din Bragadiru”