Consilier județean din Teleorman, reținut pentru agresiune sexuală în școală

El a susţinut că ar fi fost vorba despre ”un sărut părintesc”.

Un fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, profesor de fizică la o şcoală din judeţ, a fost reţinut, joi, pentru agresiune sexuală în şcoală. Presupusele victime ale acestuia sunt două eleve cu vârsta de 13, respectiv 15 ani.

Ancheta a fost deschisă după ce acuzaţiile la adresa cadrului didactic au făcut obiectul unui articol în presă locală.

Anchetatorii au început acţiunea penală, suspectul urmând să fie prezentat unui complet de judecată cu propunere de arestare preventivă, potrivit ziare.com. Dosarul a fost deschis după ce, în data de 4 noiembrie, jurnaliştii locali de la investigatoria.ro au relatat că actualul consilier judeţean din Teleorman Cornel Bleajă, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi profesor de fizică la o şcoală din Zimnicea, a fost acuzat de două eleve că le-ar fi atins în mod necorespunzător. Copilele ar avea, potrivit jurnaliștilor, 13, respectiv 15 ani. Cornel Bleajă ar fi demisionat în urma acuzaţiilor care i-au fost aduse.

El a susţinut că ar fi fost vorba despre ”un sărut părintesc”, conform declaraţiilor date în presa locală de directorul şcolii unde ar fi avut loc incidentul

În demisie, el invocă probleme personale şi familiale.

„Ce înseamnă un sărut? Care e definiția sărutului? Deci, sărutul, definiția lui, se poate numi aceeași pe care o știu eu: deci a săruta înseamnă alte chestii. Îți spun de ce am demisionat: situația asta îmi periclita poziția la clasă și să nu mai las loc de interpretare până se soluționează cercetarea și să nu existe nici dubii din partea copiilor respectivi, să creadă că aș pune presiune pe ei în vreun fel pentru ceea ce au declarat, că toată lumea are dreptul să declare ce vrea”, a declarat Bleajă pentru Investigatoria.

”În urma apariţiei unor informaţii în mediul online privind faptul că un cadru didactic de la o unitate de învăţământ din oraşul Zimnicea ar fi exercitat unele „apropieri nefirești” faţă de anumite eleve cu ocazia cursurilor desfăşurate în incinta unităţii şcolare, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman este abilitat să comunice următoarele: În baza aspectelor semnalate în spaţiul public, la data de 04.11.2022, în urma verificărilor efectuate de poliţişti la unitatea respectivă de învăţământ a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 219 alin.1 şi alin.2 lit.a şi c Cod Penal. Poliţiştii au continuat urmărirea penală faţă de posibilul autor al comiterii faptei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, în data de 10.11.2022 fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pe numele bărbatului”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman.

Pădurile din Retezat, revendicate de moștenitoarele familiei Kendeffy, rămân proprietatea statului român