Spitalul destinat Coronavirus din Wuhan, aproape gata, sau cel puțin asta spun autoritățile chineze, și anume că în cursul zilei de astăzi, unul dintre spitalele construite la foc automat pentru a trata pacienții ce au contactat Coronavirus în Wuhan, va fi finalizat.

Pentru a lucra în noul spital chinezesc, autoritățile au desemnat aproximativ 1.400 de cadre medicale din armată, după cum relatează cei de la televiziunea BBC.

Cât despre dimensiunile acestuia, spitalul va avea 25.000 de metri pătrați și va putea găzdui 1000 de pacienți, având tot atâtea paturi.

Citește și: De frica Coronavirusului, chinezii își ucid animalele

La ora actuală, avem parte de arpximativ 304 decese în interiorul Chinei și de 14.800 de infectări. Cazuri sau suspiciuni de Coronavirus sunt semnalate pe tot întinsul planetei, însă.

Situația spitalelor din România versus Spitalul destinat Coronavirus din Wuhan, aproape gata

În timp ce chinezii construiesc spitale în câteva zile, un sceptic român ar putea să zică „ce, domnule, lucru chinezesc, construit repede și prost”. Un realist ar putea să răspundă ”da, da, iar la noi se contruiesc și lent, și prost”. Ideea principală e că nevoia te învață. Când ai de-a face cu un virus letal care îți decimează populația de la secundă la secundă, înveți să te adaptezi, îți găsești noi talente, nedescoperite până atunci. Cu toate astea, nu credem că e cazul chinezilor. Ei au știut mereu cum să se adapteze situației, pentru că în cazul lor, nevoia le-a cerut-o în tot timpul.

Citește și: Condiții îngrozitoare la Spitalul de Psihiatrie din Călărași

La noi încă nu există cazuri confirmate de Coronavirus, iar cu puțin noroc, situație nu se va schimba. Întrucât, dacă e să se întâmple, sistemul sanitar din România nu ar avea timp să se adapteze și să pășească în 2020. Și haideți să fim serioși că de data asta nici chinezii n-ar avea timp să ne ajute, ca până acum.

Citește și: Unde-s autostrăzile, unde-s pumnalele, unde-s spitalele?

La noi avem stafilococi aurii care fac ravagii, avem marii arși de la Colectiv, care ar fi putut să nu fie atât de mulți dacă spitalale noastre le-ar fi făcut față, și mai avem pacienți arși, de asemenea, de vii, pe masa de operații.

#News