27.4 C
București
luni, 29 iunie 2026

Cătălin trage cu mitraliera în termoscanere, ca să nu-i afle nimeni adresa

Nu e prima oară când Cătălin „Mitralieră” Rădulescu face afirmații de genul ăsta. Medic de profesie și deputat pe care-l plătim din banii

Toader, acest „Mătreață cu Față”, în opinia lui CTP

Atunci când vine vorba despre zicerile lui Cristian Tudor Popescu, știu de dinainte să le citesc că ceva o să mă facă să râd cu gura până

PSD își trage capa de erou și „repară prostiile” Guvernului

Nu am să generalizez, pentru că o vorbă celebră spune „am întâlnit și PSD-iști de treabă”. Și-am întâlnit, cu toate că n-am să-i nominalizez
alde

Pensionarii din ALDE au uitat unde și-au pus pensia și dau vina pe PNL

Pensionarii din întreaga țară se tot întreabă când li se vor mări pensiile. Odată cu ei, se întreabă și pensionarii din ALDE care, fie vorba

Ciolacu ne dă o lecție de istorie despre Tratatul de la Trianon

Acest Wikipedia al PSD, Marcel Ciolacu, pare să ne dea o lecție de istorie în timp ce-l trage de urechi pe președintele Iohannis,

Barna: „lupta anticorupţie trebuie să rămână o prioritate”

Astfel, într-o nouă rundă de declarații, Barna a spus clar și răspicat că nu are de gând să voteze Strategia Naţională de Apărare. Ce puțin nu

Teodorovici aruncă cu blesteme în „dușmani”

Eugen Teodorovici pare să se fi enervat. Din nou. Motivul pare să-l constituie o vizită pe care a făcut-o în cursul zilei de astăzi la DNA.

PSD explică de ce i-a asimilat pe deputații ALDE

În cursul zilei de ieri aflam că un număr de șase deputați ALDE urmează să se mute, cu cățel, cu purcel, în grupul PSD. Decizia nu a

Ciolacu: „Avem 4,8% șomeri. Șomajul este încă mascat”

Invitat în cursul serii de ieri în platoul unei televiziuni, liderul PSD, Marcel Ciolacu ne-a vorbit despre somaj și despre cum situația nu ar fi tocmai cea

Ponta profită de situație și cere înlăturarea Guvernului

Aflând de decizia CCR de ieri, care respinge ideea de a prelungi mandatele actuale ale primarilor, Ponta s-a gândit că soluția pentru toate

Rămâi conectat

1,069FaniÎmi place
- Advertisement -

Ultimul articol

Nicușor Dan a convocat ședința CSAT, înaintea unui Summit NATO extrem de important

În ședința CSAT se analizează poziția României la Summit-ul NATO de la Ankara

Începe procesul în care Horațiu Potra și Călin Georgescu sunt acuzați de acțiuni împotriva...

Instanţa supremă reia, luni, dezbaterile în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horaţiu Potra,...

Criza politică intră într-o fază contra cronometru: Nicușor Dan le-a impus o condiție esențială...

Blocajul continuă pe scena politică: Nicușor Dan a cerut partidelor să vină la Cotroceni doar dacă au un acord politic