13.2 C
București
miercuri, 13 mai 2026

Legătura dintre Basarabia e România și Coaliția pentru Familie

Știu, știu - despre oamenii lui George Simion și-ai lui Claudiu Târziu am vorbit câte-un lună și-n stele. Subiectul nu e nou și, însă cu siguranță

Chirica a venit cu miresele lui Frankenstein la mormântul Otiliei Cazimir

L-ați văzut pe Mihai Chirica, primarului căruia nu îi e frică de „nimica”? Da, se pare că neînfricatului primar al Municipiului Iași nu îi este

Legea-i lege pentru to(n)ți!

Încă de pe băncile școlii aflăm că unde-i lege, nu-i tocmeală. O expresie frumoasă, cu iz de proverb, spusă pe-un ton grav, ca să priceapă

România gardurilor înalte, din sârmă ghimpată

Nu știu ce-ați învățat voi pe vremea când erați pe băncile școlii, însă la mine s-ar putea reduce într-o propoziție: România e cea mai ospitalieră

Limbajul comunistoid, încă prezent în școlile lui 2021

„Timp, încotro mergi?”, „Scumpi, ani de liceu” - când locuiești lângă unul dintre cele mai importante licee din orașul tăul, inevitabil, prin

Vinerea Verde își pierde suflul și culoarea

Într-un univers nu foarte îndepărtat, exista un proiect pe numele lui „Vinerea Verde”. Teoretic, el e încă acolo, pe alocuri aleșii continuând

Arta pe care noi, muritorii de rând, nu o apreciem la adevărata ei valoare

Cu toate că am crescut într-o familie de artiști, arta sau, mai bine zis, simțul artistic pare să mă fi ocolit. Altfel nu-mi pot explica cum

Cum recunoști un sociopat și cum scapi de el

Înainte de toate, haideți să lămurim ce e ăla un „sociopat”, pentru ca lectura ulterioasă să devină un pic mai ușoară. Un sociopat este,

1 iunie, ce melancolie…

Pe vremea mea, eeeeheee, pe vremea mea, de 1 iunie te duceai la plajă, la locul de joacă, la un concert pentru copii organizat de șoricei

Sămânța de scandal, adânc plantată în sufletele românilor

Românului îi place scandalul! Îi place să-l facă și-i place să-l vadă. Și ăsta este, doamnelor și domnilor, motivul principal pentru care publicațiile

Rămâi conectat

1,069FaniÎmi place
- Advertisement -

Ultimul articol

Ministrul Apărării cere ‘cartografierea’ apărării UE: Sistemele din centrul Europei, mutate pe Flancul Estic

Ministrul român al Apărării, Radu Miruță, a susținut astăzi un discurs în fața Consiliului de Securitate al Uniunii Europene, în care a vorbit despre...

Întâlnire Bolojan – Igor Grosu la Palatul Victoria. Aderarea Republicii Moldova la UE, în...

Premierul Ilie Bolojan a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat în vizită în România pentru...

Bolojan: ‘După mulți ani, putem începe lucrările’. Cel mai mare proiect medical din Transilvania...

Semnarea contractului pentru lucrările de execuţie de la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj a avut loc, marţi, la Palatul Victoria, la eveniment fiind prezenţi,...