Insider

La un an după ce ducii de Sussex au părăsit Marea Britanie, renunțând la îndatoririle regale pentru a-și construi noi cariere, peste Ocean, Muzeul Madame Tussauds din Londra a decis să separe figurile de ceară ale prințului Harry și soției sale, Meghan Markle, de cele ale familiei regale britanice, acestea fiind expuse în zona celebrităților de la Hollywood, relatează Reuters.

”Harry şi Meghan se află acum într-o nouă zonă.  Madame Tussauds din Londra a mutat statueta prinţului Harry şi pe cea a lui Meghan Markle în zona Awards Party, recent inaugurată, pentru a reflecta mutarea lor de la Frogmore (fosta reşedinţă britanică a cuplului, Frogmore Cottage – n.r.) la Hollywood”, a precizat Madame Tussauds într-un comunicat.

Cuplul a renunțat la îndatoririle regale pentru a-şi construi noi cariere independente de cealaltă parte a Atlanticului. În tot acest timp, Harry și Meghan au semnat contracte ca furnizori şi creatori de conţinut pentru mai multe platforme media.

În cursul acestei luni, o serie de documentare de televiziune, despre problemele de sănătate mentală, unde Harry și Oprah Winfrey sunt co-producători, va avea premiera pe serviciul de streaming Apple TV+.

O viață normală, departe de ochii presei

Recent, Harry a făcut noi dezvăluiri despre viața de familie alături de Meghan Markle, care este însărcinată pentru a doua oară, dar și despre schimbările care au avut loc în viețile lor după ce s-au mutat din Marea Britanie. Prințul Harry a povestit că el și Meghan s-au întâlnit într-un supermarket pentru a evita fotografii și spune că amândoi s-au bucurat de mai multă libertate după ce au ajuns în California alături de Archie, primul fiu al cuplului. „De când locuiesc aici, mă simt diferit, umerii îi ţin mai relaxaţi, merg cu capul sus şi la fel şi ea (Meghan – n.r.), putem merge dintr-un loc în altul simţindu-ne puţin mai liberi. Acum am şansa să-l plimb pe Archie în spatele bicicletei. Nu aş fi putut să fac acest lucru, altfel”, a mai spus Harry, potrivit sursei citate.

Citește și: Prințul Harry i-a adus bunicului său, Philip, un omagiu