Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se acordă zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în cazul în care școlile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus.

Actul normativ, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, prevede că unul dintre părinți va avea zile libere pe perioada în care școala unde copilul învață va fi suspendată, mai mult, aceste zile vor fi plătite, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare.

Potrivit edupedu.ro, „indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată în condiţiile art. 1 se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Pe acest an, potrivit Legii 6/2020, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 5.429 lei.

Conform Digi24, zilele libere plătite nu vor putea fi acordate dacă unul dintre părinţi se află într-una dintre următoarele situaţii: este în concediu de creştere a copilului; este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi); este în concediu de odihnă/concediu fără plată; are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului; nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Citește și: Rafila: „Școala, într-un fel sau altul, trebuie să reînceapă”

#News