Galațiul nebunelor intenții

Gălățenii ar trebui să bea cafele mai tari

Palatul Navigației Galați / Foto: Iulia KELT

„Ce frumos e Galațiul, păcat că e locuit” – recunosc, fac alergie de fiecare dată când aud această propoziție, cu toate că nu desființez total rădăcina ranchiunii – o înțeleg. Deși aș fi putut să locuiesc în orice alt oraș din această țară, printr-un concurs de împrejurări am să rămân aici. Ca toți ceilalți rezidenți ai Galațiului, de altfel. Buni-răi, cum om fi, ăștia suntem, așa ne prezentăm.

Galațiul are o mare problemă: vorba multă, invers proporțioanală cu găsirea de soluții, adică sărăcia gălățeanului

Aud tot mai des cum pentru oamenii Galațiului ar trebui să se facă mai multe. Nimic de obiectat. Însă poate că ar trebui să ne schimbăm felul în care privim lucrurile. În loc s-o vedem ca pe o problemă, să o luăm ca pe o provocare. Și-n plus, poate n-ar fi rău să schimbăm „pentru oamenii Galațiului ar trebui să se facă mai multe” cu „oamenii Galațiului ar trebui SĂ FACĂ mai multe” – știu, sună comunist.

Oricât de clișeic ar suna, schimbările alea mari încep cu schimbările mici, la nivel personal. Spre exemplu, de fiecare dată când arunci gunoaie pe stradă, ca mai apoi să te plângi „că-ți pute” și că nu strânge nimeni după tine, poate ar trebui să nu mai arunci gunoaie pe stradă. Iar ăsta e doar unul dintre exemplele mici care ar putea să demonstreze marile teorii.

Ați putea să-mi mă contrați spunându-mi că în Galațiul, cel uitat de toți, nu există investitori, că suntem plini de „betoane” puse pe ochi frumoși (da, ați ghicit, vorbesc despre firmele de casă), că ni se taie copacii. Și-ați avea dreptate. Și dacă vă nemulțumesc toate astea, de ce-ați lipsit, DIN NOU, de la vot, la precedentele locale? Nimeni n-a reușit să schimbe lumea stând cu mâinile în sân. Dar despre asta s-a tot vorbit. Asta ar fi una dintre metodele prin care „oamenii Galațiului ar putea să facă mai multe”.

Și-ar fi frumos să fie altfel, dar nu e.

Însă asta nu înseamnă că nu poate fi. Trebuie doar să bem cafele un pic mai tari.

Citește și editorialul: „Cocalarul” de apă, singura specie cu adevărat protejată în Delta Dunării