Extremismul se manifestă în multe forme: extremism religios, rasial, homofob, și lista poate continua. În mare, vorbim despre un foc mocnit care paralizează creierul celui pe care l-a posedat.

Însă cum ajunge un om, de la stadiul de copil inocent, la extremistul violent gata să-ți ia gâtul dacă nu ești din tabăra susținută de acesta?

Culmea, schimbările se produc chiar în copilărie, în prezenta câtorva factori des întâlniți la majoritatea indivizilor. Din observații personale, susținute, de altfel, de anumite studii citite, am observat că rădăcina tuturor relelor se află chiar în copilăria individului care va deveni, ulterior, extremist.

Cu alte cuvinte, lipsa de dragoste maternă, paternă sau chiar excluziunea socială în rândul colegilor de clasă sau a grupului de prieteni ar putea crea, pe viitor, un individ care își va concentra toate frustrările strânse urând visceral un grup de oameni, oridecare ar fi ei.

Rețeta perfectă: bullying-ul va duce aproape mereu la extremism. Iar dacă nu, la depresie

Individul care astăzi se poziționează vehement împotriva anumitor categorii de oameni își găsește, de fapt, refugiu în cauza pentru care luptă. La un moment dat, în viața lui, copilul cu sechele descoperă un grup care susține anumite valori anti-sociale, însă care, culmea, cu el se poartă frumos, așa cum nu s-a mai purtat nimeni până atunci. Astfel, orbit de mirajul acceptării, individul ajunge să-i divinizeze pe aceștia, urmându-le cu strictețe setul de reguli și ajungând chiar el să creadă în acestea, după o spălătură pe creier ca la carte.

În mod sigur, grupările cu valori anti-sociale vânează astfel de indivizi „bătuți de soartă”, pentru că aceștia vor face orice pentru acceptare și vor fi mai ușor de manipulat. Capcană clasică, însă extrem de eficientă și acum, în era internetului, când oricine are acces la informația care dezvăluie astfel de pericole.

Cum o rezolvăm, noi, ca societate? Cu greu! Cel mai simplu mod este să ne purtăm frumos cu cei de lângă noi pentru a nu-i împinge să devină recurgă la ultima redută, extremismul.

Citește și: Încălzirea globală nu există!