„Colectivul” s-a întâmplat tot într-o vineri. Într-o vineri de acum cinci ani. Într-o vineri în care niște oameni, niște fii, niște fiice, niște frați și niște surori au plecat de-acasă neștiind ce îi așteaptă. Neștiind că e ultima oară când pleacă de-acasă în felul ăla. Chiar așa, cum știm când va fi ultima oară când vom vedea pe cineva? Nu știm! Plecăm veseli de-acasă, gândindu-ne că ne vom întoarce. „Lasă, spăl eu vasele când mă întorc”. Și nu mă mai întorc.
În seara de vineri, 30 octombrie 2015, nu eram acolo. Poate că ar fi trebuit să fiu, poate că nu. Un concurs de împrejurări a făcut ca în seara aceea eu, iubitoare de concerte rock, să fiu în pat, mult prea devreme pentru o seară de vineri, butonând telefonul de sub plapumă. În jurul orei 22:00 începeau să apară imaginile necenzurate cu grămezile de arși de la intrare, imagini care ulterior aveau să dispară de pe Facebook, din pricina clarității și a conținutului șocant.
„Roxana, ești ok? Nu ești în Colectiv, nu?”. Răspunsul s-a lăsat așteptat până pe la ora unșpe când aveam să aflu că prietena mea era în siguranță, departe de locul fatidic. O oră cumplită, mult prea lungă.
Au urmat zile întregi de plâns, de suferință, de reportaje peste reportaje și, poate ce e mai grav, de postări pline de teoria conspirației. „Sataniștilor, asta v-a trebuit!”, „Incendiul a fost pus de Iohannis!”, vedeai ici și colo, când îndrăzneai să ieși din bula ta. Te enervai, îți venea să le dai cu Biblia în cap dar n-o făceai. Tu nu erai ca ei. Culmea e că acum, după cinci ani lungi, teoriile astea rusofile încă bântuie internetul, propagate de oameni încremeniți într-un trecut care ai putea fi tentat să zici că-i de-acum cinci ani, dar nu-i! E de-acum câteva sute de ani. Un trecut în care rugul era obligatoriu oricărui „ateu”. Firește, au speculat și asta.
Astăzi, vineri, 30 octombrie
Astăzi e mohorât, e pâclă și încă doare. În fața fostului Club Colectiv, președintele Iohannis, singur-singurel, aprinde o candelă în liniște. Se-aud doar shutter-ele aparatelor foto ale presei, puse pe rafală. Iohannis coboară din mașină, se deplasează singur la „altar”, aprinde candela, zăbovește câteva secunde, în semn de reculegere, dă „bună dimineața” scurt și pleacă. Ce-ar mai fi de zis, oricum?
Unde sunteți voi, ceilalți? În drum spre Valea Prahovei, poate?
Citește și editorialul: 10 August, data aia din calendar pe care nu o uiți
