Florentin Pandele

Faptul că Florentin Pandele, primarul Voluntariului, totodată soțul Gabrielei Firea, este un om extrem de religios nu este un lucru nou pentru nimeni. O fi bine, o fi rău? Nu putem ști. Cred, în continuare, că democrația înseamnă, printre altele, și libertatea religioasă, chiar dacă afirmația poate părea cu două tăișuri. Ani de-a rândul, Pandele a încărcat autocare cu localnici și i-a dus, pe banii primăriei, pe la diferite moaște. Din nou, omul e liber să facă ce dorește el cu banii primăriei, că nu degeaba îl tot votează oamenii de 20 ani încoace. Dacă „voluntarienii” asta-și doresc din banii lor, cine sunt eu să comentez, de vreme ce nu locuiesc în localitatea „patronată” de acesta?

Citind, la rândul lui, articolul lui Cristian Tudor Popescu despre Patriarhul Daniel și porta-voce BOR Vasile Bănescu, Florentin Pandele s-a supărat așa de tare încât, potrivit spuselor acestuia, s-a închis în cameră și a tras cheia. Ce s-a întâmplat în cameră, nu putem ști. Dar mă gândesc că nu și-a ocupat timpul cu rugăciuni, de vreme ce cheia era menită s-o scutească pe „Gabi” (n.r. Gabriela Firea, soția lui Pandele) de o frica demnă de „cositor”. Conform lui Pandele, caz în care Firea ar fi intrat peste el, ar fi tras o frică sănătoasă din pricina comportamentului său. Noroc că fostul primar al Capitalei și-a preluat deja biroul de senator. Măcar are unde să se refugieze când îl apucă pe Pandele nervii.

Pandele: „Am luat cheia, m-am încuiat într-o cameră, să nu intre Gabi peste mine, că îi e frică de cum am să reacționez”

„Cine îi dă dreptul acestui personaj să împartă lumea în buni și răi, în alb și greu, să jignească? Ar fi bine să-l scoateți de pe ecran, uitați ce figură are. Biserica Ortodoxă ne învață ceva antidemocratic?

Cum își permite să-i jignească pe oamenii orașului în care sunt primar de 20 de ani. Dar chiar nimeni nu ia atitudine, nu mai sunt bărbați în România?”, a spus Florentin Pandele.

Citește și: Ilie Năstase și Serghei Mizil, „călare” pe CTP

#News