Alegerile locale din 27 septembrie 2020 se vor desfășura în condiții diferite de toate celelalte scrutinuri de până acum. Vor fi condiții restrictive impuse de pandemia cu noul coronavirus, astfel, pentru a fi în siguranță este necesar să respectăm, cu toții, o serie de norme impuse prin ordin comun de ministru de stabilit de Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne.  

Regulile obligatorii ce trebuie respectate de alegători

– păstrarea distanței fizice de minimum un metru față de celelalte persoane;

-purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în sediul secției de votare și în localul de vot;

– dezinfectarea sau spălarea frecventă a mâinilor sau purtarea mănușilor, care trebuie schimbate frecvent;

– evitarea, pe cât posibil, a contactului direct cu alte persoane, dezinfectarea mâinilor după fiecare contact direct cu alte persoane care participă la procesul electoral și schimbarea măștii la fiecare patru ore sau ori de câte ori este nevoie;

– poziționarea de către alegator, la solicitarea operatorului, a actului de identitate sau documentului de identitate în dispozitivul informatic, astfel încât să poată fi identificat în sistem;

– plasarea actului de identitate direct pe biroul la care se află membrul biroului electoral al secției de votare care va prelua semnătura în lista electorală;

– buletinele de vot, ștampila și pixul nu vor fi oferite de membrul biroului electoral, ci vor fi luate direct de alegători;

– alegătorii își vor aplica singuri pe actul de identitate, la ieșirea din cabina de vot, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea „VOTAT”.

Unde vei vota

Dacă ți-ai schimbat domiciliul de curând și nu știi unde este secția la care trebuie să votezi duminică poți afla acest lucru, la numai un click distanță. Astfel, pe Registrul Electoral îți introduci Condul Numeric Personal (CNP) și numele de familie, iar portalul îți indică secția de votare la care domiciliul tău este arondat.

Citește și: Medicii, despre alegerile de duminică. Votul fără risc

#News