Sophia, robotul care a uimit lumea, scos în serie

Sophia a fost invitata Andreei Esca, la Știrile PRO TV, în 2018

Sophia, cel mai deștept robot din lume, va fi scos în serie, anunță reprezentanții companiei producătoare din Hong Kong, potrivit Mediafax.

Hanson Robotics, „mămica” Sophiei, a anunțat că aceasta va putea fi cumpărat de oricine, începând cu anul 2021, existând pe piață patru modele ale aceluiași robot, în funcție de necesitățile fiecărui utilizator. Decizia de a comercializa robotul vine în contextul pandemiei, autoizolării și carantinei și a singurătății compleșitoare pe care unii oameni o simt în această perioadă, Sophia dorindu-se a fi companionul ideal… pentru cei care își permit să o cumpere, desigur.

De la Sophia, la Grace

Hanson Robotics a anunțat, de asemenea, că anul acesta va scoate pe piață un alt robot, pe nume Grace, care, spre deosebire de Sophia, care are o utilitate socială, va fi specializată în domeniul medical. Decizie luată tot pe fondul pandemiei.

Speranțele companiei sunt acelea de a vine mii de roboți anul acesta.

În 2018, celebra Sophia ajungea chiar și în platourile știrilor PRO TV unde participa la un interviu de Andreea Esca.

Însă nici alte companii nu se lasă mai prejos. Dacă Hanson Robotics făcea, acum câțiva ani, senzație cu Sophia, cel mai inteligent robot creat vreodată, SoftBank Robotics îl inventau anul trecut pe Pepper, robotul capabil să detecteze oamenii care nu poartă mască.

Citește și: Larry Gâdea, românul care face senzație în Silicon Valley