FOTO Bucurestiul.ro
FOTO Bucurestiul.ro

Una dintre cele mai importante întrebări este cea legată de apa caldă în București. În mod firesc, necunoscând pașii „apei calde”, cetățenii vor avea mereu tendința de a blama autoritățile locale pentru acest neajuns. Cu toate astea, puțini sunt cei care știu de unde pleacă apa caldă și pe unde trece, până ce ajunge la robinetele bucureștenilor.

Întrucât în spațiul public au apărut, în ultima vreme, o serie de nemulțumiri îndreptate împotriva primarului general Gabriela Firea, cât și împotriva anumitor primari de sector, primarul Sectorului 1 Daniel Tudorache explică „drumul apei calde” și subliniază adevărata sursă a problemei. Potrivit acestuia, principalul producător de apă caldă din București este Electrocentrale București ELCEN, unitate aflată în subordinea Ministerului Energiei.

Primarul Sectorului 1 ne spune „Adevărul despre apa caldă”

Principalul producător de energie termică și apă caldă din București este Electrocentrale București ELCEN, unitate aflată în subordinea Ministerului Energiei, care are în componență 4 termocentrale: CET Sud, CET Vest, CET Progresul și CET Grozăvești. ELCEN are o cotă de piață de 90% pe București. Distribuirea energiei termice și apei calde la nivelul întregii Capitale o face TermoEnergetica, o companie în subordinea PMB.De fiecare dată când una dintre cele două entități are probleme (avarii sau revizii la termocentrale, avarii sau lucrări programate la rețeaua de distribuție), apar sincope în livrarea agentului termic și/sau apei calde. Este adevărat că în ultima perioadă problemele apar cu o frecvență din ce în ce mai mare. Explicația este una simplă: sistemul îmbătrânit de termoficare din București (vorbim de conducte și capacități de producție vechi și de 50 de ani) și lipsa investițiilor consistente. Primitor-încasator al tuturor “urărilor de bine”, venite din partea cetățenilor Sectorului 1, afectați de aceste probleme și nemulțumiți pe bună dreptate de disconfortul creat de lipsa căldurii și/sau apei calde, este subsemnatul, în calitate de primar. Vreau să vă asigur că fac tot ce pot (din păcate, aici, posibilitățile primarului de sector sunt limitate la dialog cu reprezentanții TermoEnergetica și cu primarul general) pentru soluționarea cât mai rapidă a problemelor. Ieri seară, am discutat din nou cu cei de la TermoEnergetica și mi-au transmis următoarele: “Să știți că mai durează în Sectorul 1. Nu va fi toată zona gata azi. Acum terminăm de încărcat Crangașiul și apoi începem ce nu merge din Sectorul 1. Sunt multe segmente goale și le încărcăm pe rând. Acum încărcăm și ne rugăm să nu se spargă.”. Am văzut pe site-ul cmteb.ro că au prelungit termenul de remediere pentru anumite zone din sector. Sper să reușească să se țină de el.”, susține Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1 al Capitalei.

Citește și: Firea anunță inaugurarea unui loc magic, Muzeul Copiilor

#News