firea
Marcel Ciolacu

Firea, imbatabilă în sondaje, se pare

Cel puțin asta e părerea liderului interimar PSD, Marcel Ciolacu. În opinia acestuia, Gabriela Firea ar fi de neînvins, atunci când vine vorba despre alegerile locale din 2020, de la Primăria Municipiului București. De altfel, una dintre cele mai importante mize ale acestor alegeri locale o reprezintă chiar Bucureștiul. Cum doamna primar pare de neclintit de pe fotoliul său de mai mare peste Capitală, PNL-ul are din ce în ce mai puține șanse s-o bată, spune Ciolacu.

Acesta îi acuză pe liberali de faptul că nu ar fi fost în stare să găsească un om capabil să se lupte cu actualul primar PSD, astfel că au trebuit să apeleze la surse externe, dorite, de altfel și de USR, și de PMP. Dar cum sorții i-au favorizat de această dată pe cei de la PNL, iată că Nicușor Dan le-a picat acestora la păcănele.

„PNL a început cu un abandon campania electorală! Chiar acolo unde se băteau cu pumnii în piept că e miza cea mai importantă pentru ei: în București!

După ce au măsurat în sondaje tot felul de candidați de la fostul premier, miniștri, europarlamentari și tot ce au mai găsit prin ogradă, au ajuns la concluzia că tot Gabriela Firea este cea mai bună.

Practic, liberalii recunosc public că nici nu știu, nici nu pot, nici n-au cu cine!

PS: Gabriela Firea l-a mai învins o dată pe Nicușor Dan. Și sunt convins că, oricâte partide își vor ascunde neputința în spatele său, va mai pierde încă o dată!”, afirmă Marcel Ciolacu pe pagina sa personală de Facebook.

Rămâne de văzut dacă previziunile lui Marcel Ciolacu se vor adeveri și dacă într-adevăr Gabriela Firea este imbatabilă. Nu de alta, dar contrar așteptărilor, Nicușor Dan se bucură de notorietate. Altfel n-ar fi suspinat după el atâtea partide, doar! Oare ce s-ar fi întâmplat, oare, dacă cei de la PSD nu o aveau pe Firea în echipa lor? Oare l-ar fi susținut tot pe Nicușor Dan?

Citește și: Nicușor Dan se vede deja primar! Desființează companiile municipale

#News