Sisteme de testare pentru coronavirus fabricate în Rusia, trimise în 10 țări

Potrivit spuselor celor de la Organizația Mondială a Sănătății, până în momentul de față avem de-a face cu aproximativ 297.000 de infectări cu COVID-19 în toată lumea. În lumina acestor informații, cei de la agenția rusească de presă TASS anunță cum că sisteme de testare pentru coronavirus fabricate în Rusia au fost deja trimise în 10 țări.

Sistemele de testare au fost făcute de către specialiștii de la Centrul de Cercetare de Stat, Vector, specializat în Virusologie și Biotehnologie (cunoscut și ca Institutul Vector).

„Până în acest moment, sistemele de testare realizate de către Institutul Vector au fost trimise în 10 țări, atât în cele membre ale Comunității Statelor Independende, cât și în altele. Acestea au ajutat la diagnosticarea infectarilor cu coronavirus din Belarus și Armenia”, se arată în comunicat.

De asemenea, TASS mai relatează faptul că sisteme de testare din același lot au fost trimise și în Mongolia.

„Partenerii noștri s-au arătat dispuși să lucreze împreună cu noi în lupta împotriva coronavirus, folosind metodologia rusească menită să diagnosticheze boala în stadiul său incipient. Oficialii mongolezi ne-au informat că vor urma sfaturile Rusiei de a combate coronavirus.”

Reamintim că pandemia de Coronavirus și-a avut începutul în Wuhan, China, de atunci aceasta întinzându-se în toată lumea, puține state fiind acum neafectate de către acest virus. Deși inițial cele mai multe decese s-au înregistrat chiar în China, Italia a ajuns să depășească acest record sumbru în cursul zilelor trecute, când s-a ajuns la aproximativ 4.800 de decese.

Citește și: Rușii aduși din Wuhan, ținuți prizonieri în Siberia

#News