Și să-i mai spună cineva domniei sale, măritul Dan Puric, că religia e o chestie de alegere, că nu suntem nici la 1600, nici în comunități Amish sau ultra-ortodoxe. Și că, până și de acolo, dacă vrei cu adevărat, ieși, fără să te tragă nimeni în țeapă. Mai greu, dar poți.
Dan Puric spunea acum ceva timp: ”Credința ortodoxă, pentru poporul român, este ca limba română: nu este nici facultativă, nici obligatorie. Este!”
Să-l informeze cineva pe Dan Puric că românii nu sunt doar ortodocși. Sunt și catolici, protestanți, evrei, penticostali, musulmani, atei. Și că, cel mai important, România e stat laic, adică fără religie națională. Că majoritatea e ortodoxă, e altă mâncare de pește. Cu precizarea că a fi botezat ortodox, nu te face musai nici credincios, nici practicant.
Actor, eseist, autor și regizor de teatru, de câțiva ani încoace Dan Puric s-a deghizat în acest martir al credinței, purtător de cuvânt pentru toate oile rătăcite, emițător de judecăți de valoare și, mai nou, într-un om rău. În ciuda credinței cu care se făloșește peste tot. Pentru că nu poți fi decât un om rău, dacă folosești un limbaj ca al lui.
”Cum a fost la Colectiv. Haimanalele alea abia se pregăteau cu «Jos Biserica, Jos Patriarhul!»”
Știe el. Știe el mai bine cine au fost oamenii de la Colectiv. Morții, supraviețuitorii sau familiile lor. Știe el că erau haimanale, care complotau împotriva BOR-ului lui preascump și preaiubit.
Dacă ar fi să mă cobor la nivelul limbajului domniei sale, avem noi o vorbă, la Galați: ”nu l-ar spăla nici Dunărea!”
Dar nu pot.
Nu sunt nici persoană publică, nici credincios fervent. Și, totuși, mă ține o chestie care se cheamă decență. Și bun-simț. Plus că l-ar citi ca pe un atac la dreapta și buna credință ortodoxă, credința iubirii. Nu la faptul că limbajul lui, numai unul al iubirii nu este.
Așa că mă rezum: haimanalele alea erau, înainte de orice, oameni. Ortodocși, sau nu. Practicanți, sau nu. Care s-au dus la un concert. Nu știam că gusturile se discută și se critică cu atâta ardoare în religia iubirii. Țineam minte ceva vag cu ”bârna din ochiul altuia” și ”cine e fără de păcat”. A, da, și ceva legat de fariseii din templu.
Dar am vaga impresia că Dan Puric a citit (sau a reținut) din Biblie doar ceea ce i-a convenit. Și, în numele credinței, i se pare normal să alunece pe o pantă a jignirilor, denigrărilor, urii pure, pentru a dovedi ce bun creștin e.
Dan Puric, în sine, e un non-subiect. Când apare și folosește limbaj de mahala în numele credinței, Dan Puric ar trebui sancționat. Și, dacă dumnezeul ăla ortodox pe care-l proslăvește chiar există, poate se sesizează. Înainte, sau după CNA.
Citește și: Mitropolitul Irineu: despre iertare și iubire
