Psihologul Daniel David explică „blocajul” campaniei de vaccinare

Pentru deblocarea situației este nevoie de o analiză a populației pentru a vedea exact din punct de vedere social, psihologic și geografic

Psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a explicat pentru Edupedu de ce s-a produs „blocajul” campaniei de vaccinare, dar și care sunt soluțiile pentru ieșirea din această situație.

De altfel este cunoscut faptul că cine a dorit să se vaccineze, indiferent în care etapă a campaniei a fost, a făcut acest lucru, mai devreme sau mai tarziu, mai aproape sau mai departe de casă. Motiv pentru care campania de informare cu privire la vaccinare trebuie dusă la un al nivel, acela prin care autoritățile să se adreseze nehotărâților, dar și celor care refuză vaccinarea. Până la urmă, chiar dacă vaccinarea împotriva Covid nu este obligatorie, ține de sănătatea publică ca un număr cât mai mare al populației să fie imunizată, altfel, putem spune că restricțiile din lunile de pandemie nu ne-au învățat nimic.

 Potrivit lui Daniel David, trebuie crescută accesibilitatea la vaccin inclusiv în zonele rurale, știut fiind că aici populație este mai puțin informată iar accesul la un centru de vaccinare este destul de dificil.

„În primul rând ar trebui crescută accesibilitatea la vaccin inclusiv în zonele rurale. Primul lucru pe care l-aș face eu ar fi o analiză ca să înțeleg care sunt populațiile și zonele în care nu există un număr mare de vaccinare, să văd exact ce profil socio-psihologic au acești oameni. După aceea, trebuie crescută accesibilitatea în zonele unde sunt blocaje și trebuie gândite măsurile de relaxare în asociere cu acceptarea vaccinării. Spre exemplu, au făcut bine până acum prin acea hotărâre de guvern care reglementează accesul la evenimente în număr mai mare dacă toți sunt vaccinați și în număr mai mic dacă nu sunt toți participanții vaccinați. Lucrurile acestea trebuie generalizate dincolo de evenimentele sociale, sportive, practic orice comportament pe care îl faci, îl faci pentru că îți aduce un beneficiu, aici intră și pașaportul european de vaccinare”, a explicat David, citat de Edupedu.

David spune că românii au rămas fără modele credibile

Daniel David consideră necesară realizarea unui profil socio-psihologic, pentru a înțelege unde apar blocajele, dar mai ales de ce. „Degeaba facem campanii de vaccinare, fiindcă nu știm pe ce model trebuie să mergem, exact la cine și unde trebuie să ajungem”, a subliniat rectorul UBB.

Cât privește curentul de anti-vacciniști, acesta a fost dintotdeauna, însă în vremurile actuale, aceștia au mai multe canale prin care să se facă auziți, iar potrivit lui Daniel David, principala cauză pentru care aceștia sunt mai vocali este dată de modele care au apărut în mass-media și pe care mulți consideră că trebuie să le urmeze.

„Nu mai ai ce să faci pe termen scurt decât să vii cu o campanie pozitivă pro-vaccinare, aceste lucruri sunt efectele anilor care au trecut, în care am tolerat astfel de lucruri, în care am transformat în exemple pe tot felul de vrăjitori horoscopiști, i-am adus în prime time, i-am adus în emisiuni de tip quality, s-au apucat să facă prognoze economice, politice, de ce n-ar vorbi și despre vaccinare, doar se pricep cel puțin la fel de bine ca medicii, zona de știință nu mai contează pentru ei…”, a mai precizat Daniel David.

Citește și: Moldovenii sunt mai reticenți la vaccinare