Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Nu doar efortul fizic obosește, ci și gânditul, cele mai multe persoane declarând că se simt foarte obosite după o zi lungă de studiu, chiar dacă nu fac niciun fel de mișcare.

Un nou studiu, publicat în revista Current Biology, arată că fenomenul există, iar oboseala nu este o iluzie creată de creier.

Chiar și jucătorii profesioniști de șah încep să facă greșeli, de obicei după 4-5 ore de joc, pe care nu le-ar face atunci când sunt odihniți. Cu toate acestea, motivul pentru care exercitarea controlului cognitiv este epuizantă rămâne neclar”, explică lucrarea.

După multiple activități intelectuale, persoanele nu sunt doar obosite, ci complet epuizate

Pentru a investiga, cercetătorii au folosit spectroscopia prin rezonanță magnetică (MRS) pentru a monitoriza metaboliții cerebrali pe parcursul a puțin peste șase ore – aproximativ o zi de muncă – pentru două grupuri de persoane: cei cărora li s-au dat sarcini solicitante din punct de vedere mental de îndeplinit și cei cărora li s-au dat versiuni mai ușoare.

Prin urmare, primul grup a început să prezinte semnele clasice de oboseală: dilatarea pupilelor, pierderea autoreglementării, respondenții declarând că se simt complet epuizați.

Cu toate acestea, MRS a arătat și un alt simptom: niveluri mai ridicate ale aminoacidului glutamat în cortexul prefrontal.

Prezența glutamatului în creier este absolut normală, acesta fiind cel mai abundent aminoacid, implicat într-o gamă largă de interacțiuni chimice. Totuși, acesta este toxic pentru celulele nervoase, iar cercetătorii cred că aceasta ar putea fi cauza efectului obositor al gândirii prea intense.

Oboseala nu este doar o iluzie a creierului

Teoriile au sugerat că oboseala este un fel de iluzie a creierului pentru a ne face să ne oprim din ceea ce facem și să ne întoarcem la o activitate mai satisfăcătoare”, a declarat Mathias Pessiglione, cercetător în neuroștiințe și co-autor al studiului.

Motivul pentru care flexarea mușchilor creierului ne obosește atât de mult ar putea fi acela că, de fapt, cortexul nostru prefrontal este literalmente copleșit de produsele toxice ale întregului efort mental. Astfel, cu cât glutamat trebuie să recicleze creierul nostru, cu atât mai obositor devine fiecare gând complex.

Cercetătorii recomandă ajustarea programului de lucru pentru a evita epuizarea și evitarea luării de decizii importante sau a conducerii auto în timp ce ești epuizat mental

Cu rezultatele noului lor studiu, spun ei, acest lucru ar putea fi mai ușor, nivelurile de glutamat acționând ca un indicator al oboselii.

Paradoxal, echipa nu și-a dat încă seama exact de ce cortexul prefrontal este atât de susceptibil la acumularea de glutamat sau care ar putea fi legătura cu anumite afecțiuni de sănătate cunoscute ca fiind cauza oboselii, cum ar fi depresia sau cancerul – acestea sunt întrebări pentru proiecte de cercetare viitoare.

Adaptare: IFL Science