Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

În timpul liber, puteam încerca multiple activități relaxante, precum citirea unei cărți, practicarea de yoga și petrecerea timpului cu familia și prietenii.

Toate acestea scad riscul de demență, arată o meta-analiză publicată în revista Neurology.

Cercetarea a analizat studiile disponibile privind efectele activităților cognitive, al activităților fizice și al activităților sociale în legătură cu riscul de demență

Studiile anterioare au arătat că activitățile de petrecere a timpului liber au fost asociate cu diverse beneficii pentru sănătate, cum ar fi un risc mai mic de cancer, o reducere a fibrilației atriale și percepția unei persoane asupra propriei stări de bine”, a spus autorul studiului, dr. Lin Lu, de la Peking University Sixth Hospital din Beijing, China, potrivit publicației Medical Xpress.

Autorul a precizat că există dovezi contradictorii ale rolului activităților de petrecere a timpului liber în prevenirea demenței. Cercetarea a constatat că activitățile de petrecere a timpului liber precum lucrul manual, practicarea sportului sau voluntariatul scad riscul de demență.

Studiul a implicat un total de peste 2 milioane de oameni care nu aveau demență. Participanții au fost urmăriți timp de cel puțin trei ani

Participanții au descris cum își petrec timpul liber, cu lux de amănunte. Activitățile de petrecere a timpului liber au fost definite ca acelea în care oamenii caută distracție sau o stare de bine și au fost împărțite în activități mentale, fizice și sociale.

După stabilirea unor factori precum vârsta, sexul și educația, cercetătorii au descoperit că activitățile de petrecere a timpului liber au fost în general legate de un risc redus de demență.

Cei care s-au angajat în activități de agrement au avut un risc cu 17% mai mic de a dezvolta demență

Activitatea mentală a constat în principal în activități intelectuale și a inclus cititul sau scrisul de plăcere, privitul la televizor, ascultarea radioului, jocurile sau cântatul la instrumentele muzicale, folosirea calculatorului și lucrul manual. Toate aceste persoane prezintă prezintă un risc de demență cu 23% mai mic.

Activitățile fizice au inclus mersul pe jos, alergarea, înotul, mersul cu bicicleta, utilizarea aparatelor de exerciții, practicarea sporturilor, yoga și dansul. Cercetătorii au descoperit că persoanele care au participat la aceste activități aveau un risc de demență cu 17% mai mic.

Activitățile sociale se refereau în principal la activități care implicau comunicarea cu alții și includ participarea la cursuri, aderarea la un club social, voluntariatul, vizitarea rudelor sau a prietenilor sau participarea la activități religioase. Cercetătorii au descoperit că persoanele care au participat la aceste activități aveau un risc de demență cu 7% mai mic.

Adaptare: Medical Xpress