Vacanță inedită pentru doi italieni, care au avut surpriza să constate că au ajuns în municipiul Craiova, în România, deși doreau să meargă în orașul polonez Cracovia, potrivit digi24.ro.

Ce greșeală a făcut reprezentantul agenției de turism

Vina aparține operatorului de la agenția de turism la care italienii au apelat pentru cumpărarea biletelor de avion. Acesta a confundat numele celor două orașe. Italienii Paola și Massimo au urcat în avion fiind siguri că vor merge în orașul Cracovia, situat în sudul Poloniei, unde urmau să se întâlnească cu prietenii lor.

„Partenerul meu a mers la o agenție de turism din Florența pentru a cumpăra două bilete de avion spre Cracovia (Polonia), unde ne așteptau niște prieteni. În schimb, am plecat de pe aeroportul din Bologna și am ajuns la Craiova (România). La început ne-am amuzat de ceea ce ni s-a întâmplat, dar apoi ne-a deranjat situația”, a povestit Paola.

Cei doi au rămas surprinși când a văzut că au ajuns la Craiova, oraș aflat la peste 1.000 de kilometri depărtare de locul unde doreau să ajungă

„Am fost naivi, am crezut că „Craiova” este numele orașului Cracovia scris în poloneză. Am avut încredere și ne-am continuat călătoria în pace. Când am coborât din avion la aeroport și am realizat că suntem în România am avut un șoc!”, au povestit italienii.

 Cei doi au rămas la Craiova, unde s-au cazat la un hotel, deoarece nu au mai avut timo să plece în Polonia pentru a-și petrece restul vacanței. „Am trimis un mesaj agenției ieri după-amiază când am ajuns aici și ne-au spus că vor încerca să găsească o modalitate de a ne trimite la Cracovia. Dar ne-am interesat și este imposibil. Ar fi prea scump și am irosi pe drumuri prea mult timp pentru doar o săptămână de vacanță. Când ne vom întoarce în Italia vom clarifica totul cu cei de la agenția de turism”., au povestit italienii.

Amendă de aproape 500 de euro, în Italia, dacă porți costum de baie în public