Foto: InquamPhotos/Liviu Chirica

„Zilele Orașului”, în care are loc și pelerinajul Sf. Cuvioase Paraschiva, se încheie astăzi, însă primarul municipiului Iași, Mihai Chirica se așteaptă la un număr destul de mare de pelerini din afara orașului. Mai ales că de vineri, 16 octombrie, se iese de sub incidența Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care interzice participarea la pelerinaje a persoanelor din afara localității.

Chirica a explicat, miercuri seară, la Digi 24, de ce au degenerat lucrurile după slujba de la Mitropolie, cu bruscarea jandarmilor, dar și cu vociferări nepotrivite pentru un act de apropiere de cele sfinte.  

„Era oarecum de așteptat, din fericire nu au scăpat 100 la sută de sub control, și a venit cumva ca o măsură compensatorie pentru zilele în care nu s-a permis pelerinajul sub nicio formă în municipiul Iași. Zilele viitoare se va simți o creștere a numărului de pelerini, de data aceasta, care vin din afara localității, iar în viziunea noastră va însemna o creștere a prezenței în spațiul public și a măsurilor necesare pentru a putea diminua contactul dintre aceștia.

Din punctul nostru de vedere, al autorităților locale, de această dată, problema ordonării lor la coada pelerinilor era cel mai ușor lucru de făcut. Cel mai greu este să știi cum au ajuns acolo (n.r. la Mitropolie), de câte ori a intrat în contact cu persoane infectate au sănătoase, cum s-au transportat până la Iași, și mai mult decât atât, cum se vor întoarce în localitățile de unde provin. Riscul cel mai mare, din punctul nostru de vedere, nu era la ceea ce se întâmplă în organizarea din interiorul municipiului, ci a drumului spre și dinspre Iași”, a spus Chirica.

Astăzi, ultima zi de pelerinaj

Edilul Iașiului a spus că se așteaptă la flux mare de pelerini începând de vineri, când ar fi prima zi „fără restricții de participare”.

„Să vedem din 16 octombrie, ce prognoză au autoritățile cu privire la prezența altor pelerini în drum spre Iași, și vom reacționa în funcție de această prognoză. Ne așteptăm să vină pelerini după data de 15 octombrie, când practic nu mai are efect Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență, prin decizia de interzicere a pelerinajelor, pentru că practic s-a ieșit din Sărbătorile Orașului”, a mai spus Chirica

Lipsa de comunicare

Toate părțile implicate au acuzat o lipsă de comunicare în momentul în care au fost luate deciziile care au adus la proteste în fața Mitropoliei din Iași.

„Lucrurile au fost discutate (n.r. la nivel local), este drept că decizia națională a venit peste decizia locală, dar într-o zonă de înțeles în momentul de față (n.r. evoluția epidemiologică). Noi am încercat să nu răspundem la niciuna dintre replicile venite din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de înțeles în relația cu credincioșii, dar încercăm să nu mai punem și noi gaz pe foc și să trecem peste aceste momente. Ne vom aminti despre ele, și cu siguranță vom reuși să le depășim”, a precizat Mihai Chirica.

Agitatorii, „pelerini” din Dolj

În ceea ce privește prezența agitatorilor de la Mitropolie, cu „ajutorul” cărora s-a dat „liber” la raclă și celor din afara Iașiului pentru câteva ore, Chirica a precizat că au fost localizați ca fiind din zona de sud a țării, câțiva au fost și identificați, miercuri după amiază.

„I-am localizat, ca proveniență, în această după amiază. Erau de undeva din sudul țării (Dolj, Craiova), nu aș vrea să induc ideea că ar fi venit premeditat, cu toate că așa păreau. Au fost două grupuri de câte 30 de persoane, care, într-adevăr au tras de gardurile jandarmilor, două-trei persoane sunt și identificate în momentul de față”,  a spus Mihai Chirica, la Digi 24.

Citește și: În urma îmbulzelii de la Sfânta Parascheva, preotul Sturzu ne sfătuiește să „nu tulburăm cultul”

#News