România lui 2020 seamănă izbitor de tare cu România mijlocului anilor ’90. Dacă de-atunci, politicienii s-au schimbat, iată că obiceiurile unora dintre ei n-au nici cea mai mică intenție de a se adapta vremurilor. Un astfel de politician este și primarul Sectorului 5, Florea Daniel, cel care ține cu dinții de funcția pe care o are și împarte mită electorală în școlile din Sectorul 5.

Rechizite pe post de mită și spoială electorală pe ultima sută de metri

Ieri, cu ocazia începutului de an școlar, copiii școlii 139 din Sectorul 5 al Capitalei au primit, din „bunăvoința” mai-marelui Florea, cea plătită din banii contribuabilor, mită electorală sub formă de rechizite școlare.

Absurdul situației îl reprezintă faptul că aceeași școală numărul 139 din Sectorul 5, unde s-a înregistrat dovada mitei electorale întreprinse de Florea Daniel, arată ca după război. Cel mai probabil, primarul Florea n-a auzit de celebra vorbă „cu câteva rechizite nu se face primăvară”. În imaginea de mai jos puteți să vedeți cam cu arată o sală de clasă din cadrul aceleiași școli. Școala 139 nu funcționează în acest moment, cu toate că părinții și copiii au fost chemați ieri în incintă, sub pretextul predării manualelor școlare, eveniment la care s-au trezit cadorisiți suplimentar de Florea.

Citește și: Florea vă cheamă să-l admirați pentru ultima oară online – în calitate de primar

#News