Sursa foto: Facebook/ Mugur Mihăescu

Îndrăgitul actor a anunțat că are de gând să-i cucerească pe internauți, precizând că va lansa o platformă online unde nu se vor regăsi glumele și poantele lui, cu care majoritatea sunt obișnuiți.

Acesta a precizat că în timpurile pe care le trăim e nevoie de cineva care să „explice cum stau lucrurile.”

„După mine 70% dintre români tac! Poate chiar și mai mulți decât am estimat eu! Încerc să o lansez (n.r. platforma) în această primăvară. Conținutul ei este aproape gata și nu mă las până nu o văd pusă pe roate!”, a spus Mugur Mihăescu, potrivit playtech.ro.

Actorul vrea să ia „o pauză” de la comedie

Totodată, acesta e de părere că multă lume nu îl va lua în serios, afirmând că s-au obișnuit cu el în rolul polițistului „Garcea”, mereu pus pe glume. Cu toate acestea, „Garcea” a precizat că proiectul la care lucrează este unul de suflet și are așteptări ca publicul să înțeleagă importanța acestuia în timpurile pe care le trăim acum.

„Știu la ce să mă expun, însă prefer să-mi văd de treabă, mai departe. De ce? Fiindcă eu cred că avem nevoie de răspunsuri. Lângă noi, sub ochii noștri se naște un nou imperiu. Imperiul Asiatic, în care Rusia, China, poate chiar și India, vor dori să aibă un cuvânt greu de spus”, e de părere Mugur Mihăescu.

Totodată,  actorul a declarat că în următorii ani, lumea se va schimba radical, iar românii vor trăi pe pielea lor noile schimbări.

„Românii vor decide singuri ce atitudine vor avea față de propunerea mea. Important pentru mine va fi însă să le-o pun la dispoziție!”, a spus actorul.

De asemenea, acesta a menționat că ridicarea restricțiilor a adus, din nou, oameni în restaurantele sale, precizând totuși că este conștient că astfel de măsuri nu sunt de lungă durată.

„Oamenii s-au întors repede la distracție. Însă nu știu cât va continua. Am devenit foarte atent la semnele timpului. Iar ce văd nu e deloc de natură să-mi descrețească frunțile”, a concluzionat Mugur Mihăescu.

Mugur Mihăescu, infectat cu Covid, pune asta pe seama vaccinului