Sursa foto: Facebook - Ținutul Zimbrului - Ecoturism în Neamț
Sursa foto: Facebook - Ținutul Zimbrului - Ecoturism în Neamț

Ținutul Zimbrului din Neamț a obținut locul I în cadrul competiţiei Top 100 Sustainable Destinations, categoria People’s Choice Award.

Potrivit unui comunicat al ministerului, Bison Land din Neamț este singura microregiune din România care a reușit să ajungă și să se mențină în acest clasament exclusivist, din 2017 până în prezent.

Bison Land s-a calificat în acest top select al destinaţiilor verzi din lume şi graţie programului de eliberare a zimbrilor în pădurile nemţene, coordonat de Romsilva – Parcul Natural Vanatori Neamt, considerat un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte conservarea biodiversităţii, dar şi a punerii în valoare a specificului local”, se arată în comunicat.

Ținutul Zimbrului din Neamț a fost premiat în data de 11 martie

Faptul că ne-am clasat pe locul I la categoria votul publicului ne onoreză, ne confirmă că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte dezvoltarea şi promovarea destinaţiei de ecoturism Ţinutul Zimbrului şi ne oferă energie să continuăm acest proces, deloc uşor. Mulţumim mult pentru sprijinul acordat şi vă aşteptăm în Ţinutul Zimbrului să trăim legenda împreună”, a declarat Viorela Chiper, manager Destinaţia de ecoturism Ţinutul Zimbrului.

Reprezentanții Ministerului Mediului susțin că Ținutului Zimbrului este singurul loc din Europa unde zimbrii se află, concomitent, în libertate, semi-libertate și în captivitate.

Ceremonia de decernare a Green Destinations Story Awards 2022 a avut loc, virtual, în 11 martie.