Drulă anunță „recordul” ultimilor zece ani

Bani de la buget și bani europeni pentru refacerea Transportului

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că proiectul de buget, cel care va fi adoptat de Guvern și trimis către Parlament ulerior, alocă în acest an pentru Transporturi și Infrastructură 14,1 miliarde de lei, cu 10% mai mult decât anul trecut. Rămâne de văzut dacă Parlamentul va da vot pozitiv unui astfel de buget, însă. Precedentul ne-a învățat că o astfel inițiativă poate dura chiar și un an de zile, până când reușește să bifeze cele două camere.

Prin prezentul proiect, anunță Cătălin Drulă, se marchează un record „absolut” al ultimului deceniu

Astfel, banii ar urma să fie transformați în căi ferate, autostrăzi, linii de metrou, fiind direcționați, de asemenea, către infrastrutura portuară și aeroportuară, adăugând că o parte din banii alocați noilor investiții vor avea ca sursă fondurile europene, cele neutilizate în trecut.

„Proiectul de buget, care va fi adoptat de Executiv și trimis către Parlament, alocă, în total, 14,1 miliarde de lei pentru Transporturi și Infrastructură în anul acesta. O creștere de aproape 10% față de execuția din 2020. Pentru investițiile din fonduri europene, avem alocate aproape 8 miliarde de lei, ceea ce este un record absolut al ultimului deceniu și o creștere de mai mult de 30% față de 2020. Facem căi ferate, autostrăzi, linii de metrou, infrastructură portuară și aeroportuară din fonduri europene”, a scris joi seara pe Facebook ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a spus că în acest an ar fi fost alocată cea mai mare sumă din ultimii 10 ani pentru întreținerea infrastructurii feroviare. Mai exact vorbim despre 1,4 miliarde de lei, cu o creștere de 16,53%.

„De asemenea, avem creșteri de 60% la alocarea pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare. Am crescut și suma alocată întreținerii infrastructurii rutiere! Cu 10% față de execuția preliminată din 2020, adică până la 617 milioane lei”, a mai scris Cătălin Drulă pe rețeaua de socializare.

Citește și: „Statul român suferă de sindromul Cernobîl”