Alertă în Italia, după erupția vulcanului Stromboli

Autoritățile au emis o alertă portocalie de mișcări seismice.

Vulcanul Stromboli situat pe insula italiană cu acelaşi nume, a erupt duminică, după prăbuşirea unei laturi a craterului. Lava a ajuns în mare, fiind declanşat un semnal seismic de trei minute, potrivit stiripesurse.ro.

Departamentul Protecției Civile a decis trecerea de la nivelul galben la nivelul portocaliu de alertă pentru mișcări seismice „în lumina evaluărilor făcute în timpul întâlnirii de astăzi cu Centrele de competență și Departamentul Protecției Civile din Regiunea Siciliană”.Insula Stromboli este una dintre Insulele Eoliene, făcând parte din municipiul Lipari, și are puțin peste 400 de locuitori în afara sezonului.

Vulcanul Stromboli, situat în sudul Italiei, în largul coastei siciliene, este activ în mod constant cu erupții minore, adesea vizibile din multe puncte de pe insulă și din marea înconjurătoare, dând naștere poreclei insulei de Eoli „Farul Mediteranei”.

Vulcanul a erupt aproape continuu din 1932. Institutul Italian de Geofizică şi Vulcanologie a postat un video în care se poate observa o coloană imensă de fum în timp ce lava curge pe lateralul vulcanului. Institutul a transmis că prima explozie majoră a vulcanului s-a înregistrat la 29 septembrie, fiind urmată de o creştere a activităţii care a culminat cu “revărsare de lavă” din crater dinspre nord. Departamentul de Protecţie Civilă a ridicat nivelul de alertă de la galben la portocaliu, ceea ce presupune o monitorizare mai intensă a situaţiei. Vulcanul Stromboli este unul dintre cei mai activi de pe planetă. În 2019, un turist a murit după erupţia care a acoperit insula cu cenuşă.

Vulcanul Stromboli este una dintre atractiile insulei Stromboli situata la nord de Sicilia.

Având o formă circulara, conul vulcanului atinge înălțimea de 3000 m. Suprafața insulei este de numai 12,6 km². Vulcanul este faimos prin spectacolul impresionant de lumini ce sunt rezultatul eruptiilor explozive. Vulcanul Stromboli a erupt aproape continuu de peste 2.000 de ani, ceea ce a făcut să fie supranumit „Farul Mediteranei”. Erupțiile din craterele de vârf constau de obicei în explozii moderate, care durează doar câteva secunde, aruncând cenușa, fragmente de lavă incandescenta si blocuri litice la câteva sute de metri in aer, denumirea de erupții de tip strombolian venind tocmai de la acest vulcan. Activitatea lui este aproape exclusiv explozivă, dar are și erupții efuzive (caracterizate prin curgeri de lava) – una fiind cea din 2002, prima de acest gen în 17 ani.

Promovare turistică: O regiune din Italia îi plătește pe turiști ca să o viziteze