Potrivit unui document realizat de Avocatul Poporului și Societatea Academică din România, doar 5,66% dintre autoritățile publice locale din România respectă dreptul elevilor la burse școlare.

Potrivit acestui raport, „la nivelul întregii ţări, din totalul de 3.182 de autorităţi publice locale respectă dreptul elevilor la burse şcolare, acordându-le integral, doar un număr de 180: cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti şi 174 de unităţi administrative-teritoriale, (…) un număr de 3.002 autorităţi publice locale (94,34%) încalcă dispoziţiile legale în vigoare, prin neacordarea totală sau parţială a burselor şcolare pentru elevi”.

Conform raportului prezentat de Avocatul Poporului, în afară de București, cel mai mare grad de respectare a prevederilor legale privind bursele şcolare (100%) se înregistrează în judeţul Constanţa, unde 30% dintre unităţile administrativ-teritoriale acordă toate tipurile de burse şcolare. La polul opus se află judeţele Maramureş, Sălaj şi Vâlcea, unde în niciuna dintre unităţile administrativ-teritoriale nu se acordă integral bursele şcolare prevăzute de lege.

În ceea ce privesc bursele sociale, după Municipiul București (100%), cel mai mare grad de acordare al acestora se înregistrează în județul Botoșani (65,38%), codașe fiind șase județe cu sub 10 procente, Mureș, Satu Mare, Vrancea, Caraș Severin, Bacău și Vâlcea (2,33%).

Totodată, „elevii care au vocația de a primi bursa socială trăiesc sub limita sărăciei, iar mulți dintre ei au și nenorocul de a locui în comune, orașe sau municipii care le ignoră drepturile și îi condamnă la abandon școlar. 2296 de unități administrative-teritoriale (70,21%) nu acordă bursele sociale pentru elevi, primarii și consiliile locale ale acestora fiind complici morali ai tragediei celor aproximativ. 139.000 de copii care au părăsit școala doar în anul 2018”, se arată în raport.

Cele mai multe burse de performanță sunt acordate în Municipiul București (100 %), Ilfov (22,5%), Constanța (12,86%) și Tulcea (11,76%), toate celelalte județe având sub 10 procente.

„Societatea Academică din România și Instituția Avocatului Poporului nu lansează astăzi doar un raport, ci spunem start, în mod public, unor demersuri și eforturi comune la finalul cărora ne dorim ca în nicio localitate din țara noastră să nu mai existe elevi cărora le este încălcat dreptul la burse școlare, iar cuantumurile burselor primite să fie la un nivel decent, care răspunde nevoilor reale ale beneficiarilor”, se mai arată în acest raport.

Citește și: PNL cere revocarea de urgență a Avocatului Poporului

#News