Sorin Grindeanu

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu a ieșit la rampă, unde s-a plâns că întreaga răspundere a deschiderii școlilor a „picat” pe autoritățile locale, mare parte formată din social-democrați. Mai mult, acesta acuză guvernul liberal de „măsuri aberante, de neaplicat”.

„Având în vedere că PSD are foarte mulţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene, în Consiliul Politic Naţional al partidului, discuţiile principale ale şedinţei au vizat deschiderea şcolilor, măsurile luate de către autorităţile locale, pe care, de altfel, a picat absolut totul.

Guvernul Orban nu i-a ajutat cu absolut nimic, dimpotrivă, a venit cu foarte multe măsuri aberante, de neaplicat. Primarii şi preşedinţii de CJ şi-au făcut treaba, fiecare s-a gospodărit aşa cum a putut, pentru că Guvenul nu le-a dat nici măcar un leu”, a spus Grindeanu, la finalul şedinţei Consiliului Politic Național al PSD.

Sorin Grindeanu la sediul PSD – 10.09.2020

Conferinţă de presă susţinută de prim-vicepreşedintele #PSD, Sorin Grindeanu, după şedinţa Consiliului Politic Naţional, la sediul PSD

Publicată de Partidul Social Democrat pe Joi, 10 septembrie 2020

Din școli lipsesc manualele (în special cele pentru elevii de clasa a opta, care vor da testele naționale după un nou format), tabletele promise, mai mult, acestea se confruntă și cu o lipsă acută de personal.

Mai ales în contextul în care, mare parte dintre profesorii de peste 60 de ani au anunțat că se vor retrage, din cauza riscului la care pot fi expuși.

„Guvernul PNL nu a fost în stare să dea nici măcar un OUG prin care școlile să poată face angajări. Am făcut noi acest lucru în Parlament săptămâna aceasta, dar este foarte târziu. Cu patru zile înainte de începerea şcolilor Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţiile, deşi a avut toată vara la dispoziţie, nu pot spune că au fost luaţi prin surprindere.

Nu sunt tablete, nu sunt măşti, nu sunt testări pentru profesori şi în foarte multe cazuri nu sunt manuale”, a afirmat Grindeanu.

Și totuși, școlile sunt în „proprietatea” autorităților locale. Dacă școala nu are consumabile și materiale sanitare, cine este vinovat?

Citește și: Rareș Bogdan abia așteaptă să-și ducă copilul la școală

#News