Evenimentele cu peste 1000 de persoane, interzise în România

Raed Arafat a declarat astăzi că evenimentele ce vor avea mai mult de 1000 de persoane vor fi interzise, din pricina gravității situației cauzate de Coronavirus. Astfel, dacă lucrurile nu se reglementează în curând, meciurile vor fi ținute fără spectatori iar concertele de amploare, cel mai probabil, anulate. De asemenea, s-a discutat și despre posibilitatea închiderii școlilor, caz în care se vor anunța cazuri suplimentare de infectare cu Coronavirus.

 „Ştim şi ne cere scuze că această măsură va produce, poate, unele nemulţumiri sau un disconfort, dar consider că în acest moment sunt măsuri necesare pentru prevenire şi sperăm că o să avem înţelegerea tuturor celor care sunt implicaţi”, a spus Raed Arafat.

Se caută persoanele ce au călătorit cu bărbatul de 72 ani din Galați

Reamintim faptul că momentan avem parte de un număr de 13 cazuri de confirmate de Coronavirus, ultimul fiind un bărbat de 72 ani din Galați, ce s-a reîntors de curând în țară, după ce ulterior vizitase Lombardia. Bărbatul a călătorit din București către Galați cu un microbuz cu încă 17 persoane la bord. În acest moment se încearcă identificare tuturor celor cu care acesta a călătorit, pentru a fi supuși unor serii de teste care să stabilească dacă vreunul dintre ei a fost la rându-i, infectat cu Coronavirus.

Amenzi usturătoare pentru cei ce nu respectă condițiile de carantină

„Declararea la intrare la graniţă de alte zone decât zonele reale de unde au venit poată să fie luată sub incidenţa legii penale ca şi declaraţie falsă. Au fost aplicate amenzi de până la 20.000 de lei persoanelor care nu au respectat regulile de izolare”, a afirmat Arafat, într-o conferință de presă susținută duminică la sediul MAI.

Citește și: Ce să nu faci de Paște: coronavirus

#News