Depozitul Unifarm

Scandalul Unifarm capătă noi proporții, iar dedesubturile sunt atât de periculoase pentru cei care au sprijinit, într-un fel sau altul, derularea activităților ilegale, încât noul director general, cu titlu interimar, în persoana lui Cornel Ionuţ Ionescu, a primit ordin pe linie de partid să declare toate contractele încheiate de companie pe timp de pandemie drept „acte juridice de o complexitate şi importanţă deosebită” şi să blocheze accesul presei la acestea, încadrându-le la „secret comercial”.

„În ceea ce priveşte caracterul nepublic al procedurii de urmărire penală, vă aducem la cunoştinţă faptul că CN Unifarm SA deţine în acest moment o calitate procesuală în cadrul urmăririi penale ce face obiectul mai multor dosare pe rolul DNA, precum şi al altor organe de urmărire penală. Urmărirea penală este, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, o procedură nepublică iar contractele solicitate se află deja la dispoziţia organelor de urmărire penală.

Aşadar, în momentul în care în cadrul dosarelor penale la care am făcut referire în cele de mai sus, se va pronunţa o rezoluţie definitivă, vă vom pune la dispoziţie informaţiile aferente. Vă aducem la cunoştinţă imposibilitatea noastră de a vă furniza informaţiile solicitate întrucât acestea nu constitutie informaţii de interes public, subscrisa fiind ţinută atât de secretul comercial, dispoziţiile în materia concurenţei loiale clauzele de confidenţialtate cât şi de reglementările în materia procedurii de urmărire penală”, este mesajul transmis de conducerea Companiei Naționale Unifarm SA, semnat de șeful interimar Cornel Ionuţ Ionescu.

Mișcarea noii conduceri a Unifarm nu a trecut neobservată, iar PSD a reacționat imediat. Social-democrații au încercat în repetate rânduri să obțină răspunsuri la o serie de întrebări care vizează activitatea Unifarm, însă, atât prim-ministrul Ludovic Orban, cât alți oficiali au evitat să ofere vreo explicație legată de contractele de achiziții ale Companiei Naționale Unifarm, în perioada pandemiei.

„În fața șpăgii Unifarm, Orban face șpagatul: vrea să-și șteargă urmele prin secretizarea actelor. E prea târziu, va rămâne șomer!

Azi (luni, 6 iule – n.r.), în Parlament, Ludovic Orban n-a răspuns la vreuna dintre întrebările concrete legate de implicarea sa în scandalul Unifarm. Cu un tupeu și o nesimțire nelimitate, ne-a spus doar cât de cinstit este el și partidul său. Ca să dovedească asta, cum s-a terminat dezbaterea, Unifarm a secretizat toate contractele de achiziții din pandemie!

Fix ce face Orban la centru este replicat de liberali oriunde în țară. Am aflat ce avere grandioasă are pacientul de lux al pandemiei, Flutur de la Suceava – bugetar de-o viață. Sau economistericul de serviciu Cîțu, ajuns stăpân peste un versant întreg de munte cu prețul desființării unei întregi direcții din Ministerul de Finanțe.

Presa a publicat cum firma șefului consilierilor PNL din Iași a câștigat 17 (!!!) contracte pentru furnizare de măști către primării. Unica preocupare a guvernării este hrănirea marelui stomac liberal.

De aceea, nu ne vom opri aici. Îl vom chema pe Orban în fața comisiei de anchetă PANDE-MITA și-l vom trimite în șomaj prin moțiunea de cenzură. Fiindcă în epoca COVID-19, Orban&Co au devenit VIDOCRAȚIA care sufocă România”, au postat social-democrații pe pagina de Facebook a partidului.

Reamintim că directorul general, suspendat, al Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este cercetat sub control judiciar de către DNA, pentru mai multe infracțiuni, între care luare de mită și abuz în serviciu, după ce ar fi pretins 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului. O tranşă de un milion de măşti nu a fost conformă, creând un prejudiciu de 2,3 milioane de lei pentru Unifarm.

Pe lângă acuzațiile amintite, anchetatorii mai urmăresc și modul în care Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA. Conform surselor judiciare, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Unifarm SA, Ionel Eugen Adrian ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Citește și: Ludovic Orban și Florin Cîțu, suspectați de implicare în dosarul Unifarm

HashtagNews.ro