O locație frumoasă, o inițiativă frumoasă și o promovare a orașului Harghita. Vorbim de o promovare altfel. Vacanța înseamă familie și vacanța înseamnă descoperirea turismului românesc.

Trăim într-o Românie în care comunitatea maghiară a fost de multe ori un subiect controversat, un subiect mult prea discutat și o  noțiune etichetată, de cele mai multe ori, greșit. Dintr-un patriotism înțeles greșit.

Ce a făcut Răzvan Pascu nu înseamnă doar turism și promovare. Înseamnă, înainte de toate, informație. Informație menită să apropie culturi, mentalități, să clarifice că putem să dăm mână cu mână, chiar dacă avem nume românești sau maghiare. Că familia primează. Și că poți alege un loc în Harghita unde să te simți acasă. Chit că vii din Constanța, București sau Iași.

”În această dimineață am fost invitat la o conferință ce a avut loc la Odorheiu Secuiesc, pe terasă hotelului Septimia Hotel – Wellness & Spa Resort, în cadrul căreia s-a lansat oficial programul “Visit Harghita – Family Friendly”.

Prin acest program, Asociația de Promovare Turistică a județului Harghita își propune să promoveze numeroasele atracții dedicate părinților și copiilor care vor să se relaxeze pentru câteva zile într-unul dintre cele mai verzi județe ale României, dar și hotelurile și restaurantele care au facilități dedicate familiilor cu copii.

A fost realizată o lista de măsuri și facilități ce trebuie să fie îndeplinite de hotelieri pentru a primi certificarea „Family Friendly”. Acestea vor include prezența unui loc de joacă pentru copii, facilități pentru schimbarea bebelușilor, cel puțin un meniu pentru copii și altele.

Primele 52 de hoteluri și restaurante au primit certificarea „Family Friendly” în cadrul evenimentului organizat astăzi la Odorheiu Secuiesc. Pe măsură ce recomandările vor fi îndeplinite și de alte facilități de cazare, lista hotelurilor „Family Friendly” va fi actualizată”, se arată pe pagina de Facebook a lui Răzvan Pascu.

Citește și: Mariya Gabriel și Clujul: o posibilă Capitală Europeană a Inovării

#News