În cursul zilei de astăzi s-a oficializat candidatura lui Neculai Onțanu pentru Sectorul 2, acesta obținând, de asemenea, susținerea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). De altfel, tot astăzi s-a semnat o nouă alianță pentru Sectorul 2 prin care ADER și PPU-SL au convernit să-și dea mâna pentru alegerile locale din 2020, în ceea ce privește Sectorul 2 al Capitalei.

Neculai Onțanu, candidat la primăria Sectorului 2, susținut de alianța PPU-SL și ADER

Candidatura lui Neculai Onțanu la Primaria Sectorului 2 nu reprezintă o premieră. Acesta a mai fost primar al Sectorului 2 între anii 2000-2016.

„Îl susținem cu toată încrederea pe domnul General Niculai Onțanu pentru Primăria Sectorului 2. Alianța pe care am semnat-o astăzi este o alianță pentru Sectorul 2, este o alianță pentru locuitorii Sectorului 2, având în vedere că Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) încheie alianțe doar în interesul comunităților locale, nu încheie alianțe pentru mize politice, respectând un principiu consacrat omul potrivit, la locul potrivit. Domnul General Onțanu este omul potrivit pentru Sectorul 2, a fost cel mai bun primar al Sectorului 2 și sperăm să redevină prin intermediul și cu ajutorul alianței noastre. Am intrat în această alianță cu obiective comune, unele dintre ele fiind prezentate de domnul general Onțanu, proiecte ambițioase ale viitorului primar al Sectorului 2, iar obiectivul nostru principal, al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) este, așa cum am afirmat de fiecare dată, bunăstarea și siguranța cetățenilor.”, a declarat președintele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) București, Steluța Cătăniciu.

Oficializarea susținerii PPU-SL și ADER a candidaturii lui Neculai Onțanu

În egală măsură, președintele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) București a mai spus că partidul pe care îl reprezintă își dorește să redea cetățenilor admistrațiile locale, declarând că abuzurile împotriva acestora trebuie să înceteze.

„Ne dorim să redăm administrațiile locale cetățenilor, iar acest lucru nu se poate realiza decât stopând abuzurile administrațiilor locale împotriva cetățenilor”, a adăugat Steluța Cătăniciu.

Citește și: PPU-SL critică decizia PNL de a ataca la CCR modificarea Codului Penal

#News