Anamaria Prodan lasă totul în urmă și sărbătorește divorțul

Pentru liniștea fiului său, impresara a vândut tot ce avea în Dubai

Anamaria Prodan a acceptat faptul că nu mai există cale de întoarcere, iar divorțul de Reghe este singurul mod prin care familia sa poate să aibă liniște. Mai mult, aceasta a avut parte de o petrecere de pomină, în Dubai, pe un yacht de lux, unde și-a sărbătorit „eliberarea” de cel care i-a fost alături în ultimii 15 ani, dar și faptul că și-a vândut toate proprietățile și toate afacerile pe care le deținea acolo unde ani de zile a numit „acasă”.

„Tot! Copilul meu nu mai vrea să vină în Dubai, pentru că aici are amintiri urâte, aici s-a terminat copilăria lui, a intrat în întuneric. A trebuit să îl mut la Școala Americană, în București, nu a mai vrut să facă școala aici. Dubai este o dragoste a vieții mele, am aici afacerile, parteneri de afaceri, întotdeauna am să vin, o să stau la hotel, iar apoi mă întorc acasă”, a declarat Anamaria Prodan pentru Fanatik.

De altfel, chiar dacă se vede ajunsă la al doilea mariaj eșuat, din primul are două fete care trăiesc în SUA, iar din cel cu Reghe îl are pe Laurențiu Jr, Anamaria Prodan nu își va pune „sacul în cap” ori să își plângă în pumni, de milă. Este hotărâtă să facă din nou pasul spre altar, căci, considerând că poate oricând să își găsească un alt soț. „Eu pot să îmi aleg în fiecare secundă orice bărbat din acest Univers, care mă va trata ca pe o zână. Mă voi mărita imediat. Cu cel mai bogat, cel mai deștept, cel mai șarmant bărbat din Univers. Nu am văzut pe nimeni în toți acești ani…”, a mai spus impresara pentru sursa citată. Subliniind, ca în cunoscuta glumă că „cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai iubitor bărbat există, doar că sunt trei bărbați diferiți”.  De altfel, Anamaria Prodan a făcut „portretul-robot” al bărbatului perfect. „În momentul în care intru cu el undeva – așa cum i-am spus și lui Laurențiu Reghecampf – trebuie să se facă liniște. Toată lumea trebuie să spună că a venit Anamaria Prodan cu soțul sau cu iubitul ei. Dacă într-o sală sunt murmure și zâmbete, și coate, când intră soțul meu înseamnă că nu este ceea ce trebuie”, a mărturisit Anamaria Prodan.

Dacă pe plan personal lucrurile sunt cum sunt, pe cel profesional, impresarul FIFA are parte de recunoaștere internațională. Astfel, în mai puțin de o lună, Anamaria Prodan a primit două distincții: una de „cea mai remarcabilă personalitate din fotbalul internațional” – premiul fiind acordat pe 1 noiembrie, în Dubai, cealaltă pentru „Excelență în impresariat”, un premiu oferit în luna octombrie, la Monaco, semn că nimeni nu este „profet în țara sa”.

Citește și: Anamaria Prodan, despre Reghecampf. „Are demnitate”