Casa de modă Louis Vuitton, despăgubiri de la Brigitte Pastramă

Brigitte și Florin Pastramă au comercializat măști contrafăcute, unele fiind inscripționate cu marca LV

Casa de modă Louis Vuitton cere despăgubiri de la Brigitte și Florin Pastramă, cei implicați în comercializarea de măști contrafăcute, relatează Viva, citând Gândul. Astfel, în urma expertizei, reprezentanții casei LV au decis că măștile erau, într-adevăr, false, mai mult, consideră că li s-a adus un prejudiciu de imagine, motiv pentru care cere aceste despăgubiri.

Reamintim că polițiștii au efectuat, anul trecut, percheziții la vila celor doi, precum și la o adresă unde aceștia aveau un depozit. Brigitte și Florin Pastramă erau vizați într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacerea unei mărci şi punerea în circulaţie de produse contrafăcute, după cum a anunțat Poliția Capitalei.

În decembrie 2020, Brigitte Pastramă își făcea reclamă pe rețelele de socializare la măști de protecție „Măști textile cu brand – 70 lei, măști de gura pentru restaurante si saloane – 21 lei”, potrivit Click.

Pe site-ul www.mastidefirma.ro, Brigitte și soțul ei, Florin Pastramă, au devenit și ei modele pentru propriile măști. Dar nu orice fel de măști, ci unele de „lux”, inscripționate cu mărcile celebre Gucci, Fendi sau Louis Vuitton. 

„Oamenii au interpretat total greșit atunci când am crezut că facem legal când am cumpărat de undeva mai multe feluri de măști și am vrut să câștigăm un ban. Nu vândusem apartamentele și am vrut să câștigăm cinstit. Am cumpărat, conform legislației măștile sunt considerate de uz sanitar și nu am crezut că este infracțiune, chiar dacă au avut logo-uri pe ele. Nu ai voie să faci asta pentru că este interpretabil.

Noi am vândut obiecte de uz sanitar, dar lumea a crezut că noi ne-am îmbogățit din asta și am atras răul asupra noastră, deși noi am fost resaler, fără să știm că nu avem voie să vindem ceva cu logo”, a declarat anul trecut, Brigitte.

De altfel, aceasta a susținut că nu le-a spus nimeni în ce „belea” intră, chiar dacă în opinia sa erau doar resaler, însă prostia se plăteșre, și pare ca destul de scump.  „Am atras toată această nenorocire asupra noastră, deși noi am fost resaler, fără sa știm că nu avem voie să vindem ceva cu logo. Nimeni nu ne-a spus și nici nu ne-a îndrumat”, a mai Brigitte Pastramă.

Citește și: Brigitte Pastramă, măștile de lux și perchezițiile matinale