Andra, „pas cu pas” spre sufletul oamenilor

„Piesa este o dedicație pentru toate cuplurile care nu uită să se privească tandru”, afirmă artista.

Andra reușeste, ca de fiecare dată, să atingă o coardă sensibilă în sufletul celor pe care îi încântă, astfel că în numai câteva zile de la lansarea celei mai recente piese, „Pas cu pas”, a ajuns pe primul loc în „trendingul” românesc, cu aproape 1,6 milioane de vizualizări.

„Ne îndrăgostim pas cu pas, apropiindu-ne de o persoană, acordându-i încrederea noastră, construind amintiri împreună. Pe măsură ce ne deschidem sufletul, devenim vulnerabili, dar nu ne pierdem echilibrul pentru că ne susține persoana iubită, pașii noștri sunt sincronizați. Piesa este o dedicație pentru toate cuplurile care nu uită să se privească tandru, să se țină de mână, să își declare dragostea chiar și după multe clipe împreună”, este mesajul pe care l-a atașat Andra în descrierea piesei.

Elwira și Mihai Petre, protagoniștii clipului

Cuplu protagonist din videoclipul piesei „Pas cu pas” este cel format din Elwira și Mihai Petre, iar povestea pare că li se potrivește perfect. Mai mult, acesta poate fi și un mesaj pe care celebrul cuplu îl transmite celor care i-au și văzuți divorțați după ce s-a terminat reality-show-ul Asia Express, pe care cei doi l-au câștigat.

„Cu două luni în urmă am acceptat să venim aici. Niciodată nu m-am gândit că asta este aventura vieții noastre, niciodată nu m-am gândit că relația noastră poate să fie și mai puternică. Dar uite, se poate! Timpul pe care l-am petrecut aici mi-a arătat că suntem uniți, doar nu aș accepta aventura asta niciodată cu altcineva. Tu ești motorul meu, tu-mi dai siguranța, putere de a lupta mai departe. Tu ești motivația mea, în brațele tale mă simt în siguranță. Îmi faci fiecare zi să fie mai bună. Tu mă faci să râd și uneori să plâng, îmi este foarte greu fără tine, ești puzzle-ul meu și de 20 de ani te iubesc. Ești un soț și un tată extraordinar și mă simt norocoasă că te-am găsit atât de departe, în România”, scria în urmă cu două luni, Elwira, citată de DC News. Mai mult, Mihai consideră că perioada pe care cei doi au petrecut-o departe de casă, în respectivul concurs, a fost una de „reîndrăgosteală”, în care i s-au confirmate lucruri despre Elwira.

„Eu știam de la început cum e Elwira. M-am bucurat să o văd și din afară. M-am uitat la emisiune și m-a impresionat cu adevărat. Îi sunt recunoscător atât simt. Dar mi s-au certificat lucruri, adică am descoperit-o tot pe ea. E aceeași femeie de care m-am îndrăgostit, este aceeași mamă puternică, este perfecțiunea întruchipată pentru mine, clar. Am descoperit din nou asta!”, a completat coregraful.

Citește și: Andra nu are o relație perfectă, dar este mulțumită de mariajul său