Un medic din Iași şi-a „cazat” părinţii în spital timp de trei ani pentru a fi îngrijiți

Potrivit unei anchete a unei publicații locale, tatăl medicului ar fi stat în spital 3 ani.

O doctoriță de la Spitalul de Urgență din Iași este acuzată că și-ar fi „cazat” părinții, timp de trei ani, în secția de dermatologie, pe care o și conduce, dar și în alte două secții ale unității sanitare. Conducerea spitalului a deschis o anchetă în acest caz, potrivit gandul.ro.

Laura Gheucă este șefa secției în care printre pacienți, timp de 3 ani, și-a cazat părinții fără ca nimeni să știe. Ea e explicat că tatăl său este imobilizat la pat de mai mulți ani, ceea ce a determinat-o să-l îngrijească în spital. Medicamentele de care bărbatul a avut nevoie au fost trecute în condica de pe secție si le primea direct de la farmacia spitalului. 


Potrivit unei anchete a unei publicații locale, tatăl medicului ar fi stat în spital 3 ani.

În această perioadă el a beneficiat de îngrijiri permanente din partea personalului spitalului.

„Stă singur într-o rezervă de vreo trei ani, ca pacient, uneori i se face foaie de internare, alteori nu. Înainte îl mai ducea acasă, mai revenea, acum stă încontinuu. Medicamentele de care are nevoie se scriu în condica de pe secţie şi le primeşte de la farmacia spitalului. Mereu trebuie ca cineva din personalul medical să stea cu el, în timp ce o singură infirmieră, de exemplu, trebuie să se ocupe de alţi 27-30 de bolnavi, câţi se află internaţi acolo. Cel mai greu e în tura de noapte, când o singură infirmieră trebuie să îşi facă şi treaba de pe sector şi să stea cu el. Şi asistentele la fel. Iar acolo sunt probleme cu personalul care este insuficient, în secţie au mai rămas 6 infirmiere din 13 câte erau, iar turele s-au schimbat, de la 8 ore cât erau, acum sunt ture de 12 ore”, au precizat membri ai personalului medical care activează la Spitalul „Sf. Spiridon” pentru „Ziarul de Iaşi”.

Potrivit presei locale, și mama medicului a beneficiat de îngrijire din partea cadrelor medicale, pentru aproximativ 6 luni, în special în perioada iernii

Potrivit unor surse, prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate au fost decontate peste 270 de zile de îngrijiri medicale pentru tatăl doctoriței. Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD Iași, a declarat că pentru tatăl doctoriței, din 2018, și pentru mama acesteia, din 2019, sunt multe zile de spitalizare care depășesc durata medie de spitalizare din spital, care este spital de urgență. Pacientul a avut spitalizări și în clinica de dermatologie, și în clinica de cardiologie, și în terapie intensivă, având la acel moment criterii de ATI, cele mai multe zile de spitale, depășind 100, fiind în clinica dermatologie, a precizat Diana Cimpoeșu, coordonator SMURD Iași.
Contactată telefonic, şefa secţiei a negat toate acuzaţiile.

Bărbat reținut de către polițiști pentru lipsire de libertate și amenințări