Sorin Grindeanu

Social-democratul Sorin Grindeanu este ferm pe poziție cu privire la votul moțiunii de cenzură de luni, 31 august. Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD de o săptămână, a declarat într-o conferință de presă că toți cei care vor absenta luni sau care vor vota „invers” vor fi excluși din partid. Ironică cerință venită chiar din partea unui membru exclus în urmă cu trei ani.

Mai mult, Grindeanu a precizat că PSD s-a „pregătit în ultimele luni organizând zeci de focus grupuri pentru a înţelege mai bine care sunt aşteptările românilor” și că are făcut planul de guvernare până la alegerile parlamentare.

Conferinţă de presă susţinută de prim-vicepreşedintele #PSD Sorin Grindeanu, la sediul PSD

Publicată de Partidul Social Democrat pe Duminică, 30 august 2020

„Românii s-au săturat de promisiunile unor realizări grandioase pentru că au văzut că așa ceva nu se întâmplă. Vor să li se spună onest care sunt obiectivele care se pot face, chiar dacă sunt mai mici, într-un interval decent. Noi nu suntem PNL care a propus o fițuică cu obiective SF cu mii de kilometri de autostradă și alte investiții fantasmagorice, apoi ne-a anunțat că va reporni economia de pe un teren de golf cu promisiuni pentru anul 2030. Ne-am pregătit în ultimele luni organizând zeci de focus grupuri pentru a înţelege mai bine care sunt aşteptările românilor”, a spus Grindeanu.

Miza moțiunii? Veniturile românilor

Pe lângă divergențele de ordin politic între Opoziție și Putere, se pare că există și o „luptă” financiară. Cel puțin asta lasă de înțeles Grindeanu.

„Aceasta este de fapt miza moţiunii de cenzură: Noi ne batem pentru veniturile românilor, de la copii la studenţi, angajaţi în companiile private sau de stat şi până la pensionari. Asta este diferenţa fundamentală dintre noi şi liberali. Ei se agaţă de putere pentru a fura din banii ţării în plină pandemie, noi ne luptăm ca aceşti bani să ajungă în buzunarele românilor, nu în conturile firmelor PNL”, a declarat liderul PSD.

PSD se bazează sută la sută pe voturile parlamentarilor proprii

„Eu am convingerea că mâine această moţiune de cenzură va fi votată şi va trece. Cine nu se prezintă mâine (n.r. parlamentarii social-democrați) sau votează invers, dacă nu există o cauză obiectivă, înseamnă că nu mai face parte din echipa PSD. Vreau să fiu cât se poate de clar din acest punct de vedere. Cine din PSD mâine nu votează moţiunea de cenzură sau găseşte cauze nerealiste în a nu fi prezent înseamnă că nu face parte din echipa PSD” a declarat Grindeanu.

Moțiunea este susținută de PSD, ALDE și Pro România. De asemenea, moțiunea va fi votată și de câțiva parlamentari ai minorităților naționale. PMP a anunțat deja că nu va participa la votul moțiunii, în timp ce parlamentarii UDMR vor decide luni, înainte de moțiune, cum vor vota. USR a anunțat că nu va participa la votul pentru moțiunea de cenzură.

Citește și: Simonis amenință: „Cei care nu vor vota moţiunea vor fi sancţionaţi de colegi”

#News