Nu avem încă soluția pentru coronavirus, dar avem mașini zburătoare. Nu, nu este o incursiune prin cărțile lui Jules Verne, și nici nu este un film SF din anii 80.

Japonia nu încetează să ne uimească și să se joace cu imaginația noastră: prima mașină zburătoare a fost fabricată. Japonezii au finalizat deja cu succes un prim zbor test şi mizează pe comercializarea primelor vehicule peste 3 ani.

S-ar putea ca mașinile zburătoare să apară mai repede ca vaccinul minune pentru coronavirus

Tomohiro Fukuzawa, președinte SkyDrive Inc, afirmă: ”În caz de avarie, mașina va continua să zboare chiar și cu o elice (din patru) sau dacă un motor încetează să mai funcționeze. Mai mult, chiar dacă vehiculul se prăbușește, este proiectat să absoarbă șocul, deci nu va provoca leziuni foarte grave pasagerului”.

Vorbim de o mașină mică care, deocamdată, poate zbura maximum 10 minute, dar compania producătoare dorește extinderea duratei până la o jumătate de oră.

Este o revoluție, este un pas spre viitor și spre un alt fel de siguranță. Potrivit dezvoltatorilor, cu ajutorul acestei mașini revoluţionare se pot evita atât blocajele din aeroporturi, cât și cele din trafic. În plus, se poate interveni mai uşor în zonele de calamitate. Cu toate acestea, comercializarea implică provocări importante, cărora constructorul trebuie să le facă față, de la dimensiunile bateriilor, până la controlul traficului aerian.

Caracteristica unică a mașinii noastre este dimensiunea mică pe care o are. Poate decola dintr-un loc mic, cum ar fi acoperişul unui butic. Ne propunem ca pe viitor oamenii să poată zbura cu astfel de maşini zilnic,” adaugă Tomohiro Fukuzawa.

Citește și: CFR și regulile pentru elevii care fac naveta

#News