Sursă foto: Facebook/Construcții Erbașu
Sursă foto: Facebook/Construcții Erbașu

Ieri, 28 noiembrie, societatea Erbașu a transmis că noul sediu al Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca se conturează tot mai clar de la zi la zi, transformându-se într-un spațiu de învățare de excepție pentru studenții academiei.

Noul sediu al Academiei Naționale de Muzică ”Gheorghe Dima” va oferi condiții optime pentru studiu și va deveni un mediu propice dezvoltării artistice și educaționale a viitorilor muzicieni

Până în acest moment am finalizat toate lucrările de rezistență, iar în prezent lucrăm la finisaje interioare și instalații (electrice, sanitare, termoventilare) la nivelul tuturor corpurilor. La sala de spectacole suntem în curs cu montare a tâmplăriilor și realizarea decorativei pentru fațadă. Totodată, am inceput compartimentările din gips carton și montarea traseelor pentru instalații”, au transmis reprezentanții firmei de construcții, prin intermediul unui comunicat publicat pe contul de Facebook.

Potrivit informațiilor, restul corpurilor de clădire (universitate, cămin studențesc, atelier și sala de sport) au fațadele exterioare finalizate, iar la interior au fost realizate vopsitoria lavabilă pentru pereți, iar constructorii se ocupă de montajul tavanelor și a pardoselilor (de piatră, parchet, gresie).

Următorul pas va fi realizarea tratamentelor acustice, montarea tâmplariei interioare și a dotărilor arhitecturale.

Societatea Erbașu: ”După finalizarea lucrărilor, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca va deveni un adevărat ”hub” cultural și educațional”

Acesta ce va beneficia de: sală de spectacole cu o capacitate de 1000 de persoane, sală de orgă cu 216 de locuri, amfiteatru cu 224 de locuri, bibliotecă, săli de curs, săli de studiu individual, diferite alte săli (repetiţii, de încălzire pentru artişti, săli individuale pentru dirijor şi solist, săli de regie etc.), laboratoare, vestiare pentru artişti, spaţiu pentru depozitarea decorurilor, adăpost de protecţie civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii, cămin studențesc cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenţi și o sală de sport.

Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții.

O nouă contrucție, o nouă investiție în domeniul hotelier

În data 21 noiembrie, compania Erbașu a anunțat că noul hotel, Novotel Living Bucharest Băneasa, va face parte din rețeaua Accor (lider mondial în industria ospitalității).

Clădirea va fi poziționată chiar vizavi de cea mai mare zonă comercială din București, Băneasa Shopping City.

Noul hotel va intra pe piață în iunie 2025

Construcția a început în trimestrul al treilea din 2023, iar hotelul cu 150 de camere este programat să intre pe piață în iunie 2025.

Cu Novotel Living, Construcții Erbașu și Accor aduc conceptul de ședere prelungită (extended stay) pe piața din București.

Viitorul hotel va oferi diferite tipuri de camere cu chicinetă și un spațiu flexibil de lucru. Parterul va lua forma unui hub social, pentru masă, întâlniri și socializare. Alte facilități includ o zonă de luat masa disponibilă toată ziua, o sală tip „cinema”, un spațiu modular pentru întâlniri, o sală de fitness, o parcare și un spațiu verde exterior”, se arată în comunicatul societății.

Societatea Erbașu: ”Suntem tot mai aproape de finalizarea lucrărilor la nivelul rețelei de pasaje rutiere din Piața Emanuil Gojdu, Oradea”

Construcții Erbașu continuă proiectele începute în Oradea, anunțând că echipa de constructori a turnat primul strat de asfalt pe o suprafațăde 50%.

De asemenea, în perioada imediat următoare, echipa va continua cu asfaltarea pasajului central.

Proiectul este implementat de către Primăria Oradea și face parte din obiectivul de investiții de infrastructură ”Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din Oradea – Etapa I”, se arată în textul publicat pe contul de socializare, în data de 16 noiembrie.

Lucrările în cadrul acestui proiect sunt executate în echipă cu partenerii de la Procons Group, Freyrom, Leko Construct și Metabet CF.