Cea care a provocat accidentul mortal din Capitală, prea șocată pentru a se lua măsuri împotriva sa

Două fetițe, victime fără voia lor

Femeia care a provocat accidentul din nordul Capitalei, în urma căruia două fetițe ce se jucau pe trotuar au murit strivite de mașină a fost audiată. Aceasta este cercetată pentru ucidere din culpă, însă împotriva ei nu afost luată nici o măsură preventivă.

„Era foarte lovită, inclusiv la față. A fost bătută, era într-o stare foarte proastă, era și în stare de șoc. Nu s-a considerat că este oportună luarea vreunei măsuri”, a afirmat procurorul Rodica Nițescu.

Potrivit acesteia, femeia, care a mers singură la audieri după ce a primit îngrijiri medicale la spital, nu le-a putut explica anchetatorilor ce anume s-a întâmplat de a pierdut controlul volanului. Ea ar urma să fie reaudiată cel târziu luni, a adăugat procurorul.

„Toate activitățile/cercetările efectuate în cadrul unui dosar penal sunt desfășurate sub supravegherea unității de parchet competentă teritorial și material. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs un accident rutier se desfășoară multiple activități procesual penale si sunt dispuse măsuri în raport cu stadiul cercetărilor”, au transmis cei de la Brigada Rutieră.

Fetița de 6 ani și-a pierdut viața înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca, iar copila de 14 ani a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă nu a mai putut fi salvată. „A suferit politraume majore, multiple fracturi, TCC, era intubată, ventilată. A făcut stop cardio-respirator când era dusă spre sala de operație și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru.

Rezultatele probelor biologice, abia luni

După accident, mai multe persoane i-au agresat atât pe femeia de la volan, cât și pe pasager. Mai mult, martorii spun că șoferița ar fi fost băută și circula cu viteză mare. „Nu s-a putut stabili dacă femeia aflată la volan consumase băuturi alcoolice, pentru că nu a putut fi testată din cauza unor probleme medicale, dar au fost recoltate probe biologice și va fi urgentată procedura pentru ca luni să fie gata rezultatele”, a declarat sâmbătă seară, la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Claudiu Costea.

Acest final de săptămână a fost unul cu adevărat negru, pe mai multe șosele din România. La o scurtă trecere în revistă, victime au căzut persoane ce se aflau pe trotuare, dar și tineri pentru care numărul cailor-putere de sub capotă au fost prea greu de controlat.

Citește și: Bucureștiul la volan: Poliția în civil, șoferul de bolid și înjurăturile din trafic